Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a continuat scăderea şi a ajuns la 2,93%, cel mai mic nivel din ianuarie 2019 până în prezent, potrivit datelor publicate, vineri, de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele ROBOR la 3 luni se află în scădere accentuată de la începutul lunii februarie. În 6 februarie, indicele era 3,18%.

Vineri, ROBOR la 3 luni a scăzut de la 2,94% la 2,93%. Acesta este cel mai mic nivel din 18 ianuarie 2019, când a fost 2,93%.

Totodată, ROBOR la 6 luni a stagnat la 3,06%. Joi, acesta a atins cel mai mic nivel din 18 noiembrie 2019, când a fost 3,06%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...