Hidroelectrica anunţă, luni seară, că, încă din timpul auditului Curţii de Conturi, acolo unde au exitat suspiciuni, a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare, atât pe parte penală, cât şi civilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hidroelectrica a transmis, luni seară, precizări ca urmare a derulării misiunii de audit având ca temă ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022.

”Prin decizia nr. 6 din 12.08.2022, emisă ca urmare a redactării raportului de control nr. 78509/07.07.2022, Curtea de Conturi a dispus 13 măsuri corective referitoare la perioada auditată. În conformitate cu procedurile interne ale Curţii de Conturi, Hidroelectrica a depus contestaţii, o parte dintre acestea fiind admise de către instituţia în cauză[, arată Hidroelectrica, în comunicatul de presă.

Potrivit documentului citat, pentru restul de măsuri rămase în vigoare, Hidroelectrica a informat Curtea de Conturi în termenul legal stabilit cu privire la îndeplinirea acestora.

”Facem precizarea că, încă din timpul auditului, acolo unde au exitat suspiciuni, pe aspectele identificate de Curte, Hidroelectrica a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare. atât pe parte penală, cât şi civilă. În situaţia în care Hidroelectrica va identifica şi alte cazuri de neconformităţi, societatea va lua intern măsurile care se impun sau, în funcţie de natura celor constatate, se va adresa autorităţilor competente, după caz”, a mai transmis compania.

Oficialii acesteia reafirmă ”angajamentul ferm pentru transparenţă instituţională în faţa cetăţenilor şi a autorităţilor, precum şi deschiderea către cooperarea cu instituţiile de control ale statului român, acţionând cu responsabilitate şi onestitate în ceea ce priveşte administrarea resurselor publice şi private”.

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.