Serviciul de streaming deţinut de WarnerMedia, HBO Max, va opera primul val de extindere în afara Statelor Unite în luna iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

WarnerMedia a anunţat că, din luna iunie, HBO Max, serviciul care va înlocui HBO Go şi HBO Now, urmând să concureze cu Netflix şi Disney+, va fi disponibil în 39 de ţări şi regiuni din America Latină şi Caraibe.

Printre acestea se numără Argentina, Brazilia, Venezuela, Haiti, Jamaica, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Republica Dominicană, Guatemala, Honduras, Panama, Paraguay şi Mexic.

În urma extinderii, abonaţii direcţi ai vechiului serviciu de streaming HBO vor trece automat la HBO Max, scriu cei de la WarnerMedia în comunicatul de presă.

Prin asta, se subînţelege că cei care au HBO Go prin abonarea la un operator de cablu vor mai avea de aşteptat şi vor trece la HBO Max când se vor încheia negocierile dintre HBO şi compania de cablu la care sunt abonaţi.

WarnerMedia nu a spus şi la ce preţ va fi disponibil HBO Max în ţările din primul val al extinderii sau dacă va practica preţuri diferite în funcţie de putea locală de cumpărare ori va merge pe un tarif unic.

Compania americană a reconfirmat, cu această ocazie, că HBO Max va ajunge şi în Europa anul acesta, fiind următoarea regiune în rând la extindere, după cea tocmai anunţată pentru luna iunie.

HBO Max are deja peste 40 de milioane de abonaţi în SUA, singura ţara în care este disponibil în acest moment, cu o performanţă peste aşteptările iniţiale ale WarnerMedia, care fixase acest obiectiv pentru finele lui 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.