Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că a fost adoptată o OUG pentru pentru modificarea legii în ceea ce priveşte Fondul de Garantare al Asiguraţilor, pentru protejarea clienţilor City Insurance. ”Am cerut mai multe anchete pentru că această companie a fost auditată ani de zile, mi se pare greu de crezut că auditorii nu au văzut nimic până acum”, a afirmat premierul

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am adoptat o OUG pentru modificarea legii în ceea ce priveşte Fondul de Garantare al Asiguraţilor, ca urmare a insolvenţei companiei City Insurance. Ca să ne asigurăm că toţi cei care au fost păgubiţi să nu sufere”, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, premierul Florin Cîţu.  

Acesta a anunţat şi că a cerut mai multe anchete.  

”Tot în şedinţa de Guvern am cerut mai multe anchete pentru că această companie a fost auditată ani de zile, mi se pare greu de crezut că auditorii nu au văzut nimic până acum. Aş vrea să ne uităm ce a făcut ASF în ultimii ani de zile şi ar fi bine ca ASF să  prezinte public aceste rapoarte”, a mai precizat premierul.  

Acesta a menţionat că a cerut şi ca ANAF să anunţe controalele făcute şi măsurile dispuse.  

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) a lansat miercuri un call center disponibil la numărul 0733.660.055 (cu tarif normal) şi o platformă online pentru clienţii cu poliţe încheiate la City Insurance, companie a cărei autorizaţie de funcţionare a fost retrasă de către Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). 

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat luni că a luat act de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance SA şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca ASF să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Creditorii pot trmite acum cereri de plată privind acordarea despăgubirilor/indemnizaţiilor sau o cerere restituire de primă, după denunţarea poliţei de asigurare la asigurător. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.