Guvernul a aprobat în şedinţa de joi Hotărârea pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachete antinavă, iar contractul de furnizare, care va cuprinde şi suportul logistic iniţial, va fi multianual şi se va derula în perioada 2018 – 2022. De asemenea, valoarea estimată pentru program este de minimum 137 milioane de euro, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Interesul esenţial de securitate pentru statul român în legătură cu acest program de înzestrare îl constituie realizarea pe teritoriul naţional a unei infrastructuri de producţie/asamblare/testare/mentenanţă în domeniul militar la nivelul unui operator economic cu capital majoritar sau integral de stat, în care să se execute integrarea de elemente componente ale SIML, operaţiuni de mentenanţă pe ciclul de viaţă al SIML, astfel încât în situaţii de criză şi război să nu fie necesară trimiterea acestora în afara teritoriului naţional, precum şi implementarea unor soluţii viitoare de modernizare pentru aceste sisteme”, precizează MApN într-un comunicat de presă.

Aceeaşi sursă arată că implementarea programului se poate face doar prin atribuirea contractului către un operator economic din state membre NATO sau UE.

“Satisfacerea interesului esenţial de securitate în implementarea programului de înzestrare SIML se poate realiza doar prin atribuirea către un operator economic din state membre NATO sau UE, producător de SIML, inclusiv rachetele antinavă aferente, a unui contract multianual având ca obiect furnizarea SIML şi a suportului logistic iniţial, sub condiţia constituirii unei infrastructuri de producţie/asamblare/testare/mentenanţă şi executării activităţilor menţionate mai sus”, mai transmite Ministerul.

Totodată, valoarea estimată pentru programul ,,Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” este de minimum 137 milioane de euro fără TVA. Contracul prevede cerinţa privind capacitatea profesională ca operatorul economic candidat să fi livrat SIML, de cel puţin această valoare, începând din anul 2000 şi până la data depunerii candidaturilor.

Ministerul Apărării spune că regiunea extinsă a Mării Negre, în prezent, este caracterizată de "acţiunile de încălcare a normelor de drept internaţional, prin conservarea conflictelor îngheţate şi intensificarea prezenţei militare", iar rachetele antinavă pot să asigură Forţelor Navale Române "certitudinea operaţională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung”.

Sistemul antinavă are o durată de viaţă de 20 de ani, dar poate fi prelungită prin modernizări succesive.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.