Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, consideră că statul român a „rămas dator” faţă de cetăţeni în ultimele trei decenii în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport. El spune că la Ministerul Transporturilor există un perete acoperit cu fotografiile foştilor miniştri ai transporturilor, subliniind că, în ultimele trei decenii, un singur titular al acestui portofoliu şi-a terminat mandatul de patru ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu afirmă că statul român „a rămas dator” cetăţenilor săi în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport. 
„Statul român a rămas dator, în toţi aceşti ani, faţă de cetăţenii români în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport de toate tipurile. Sunt de o lună şi un pic (ministru al transporturilor – n.r.), ce fiecare dată când intru în ministerul Transporturilor şi urc la etajul întâi, e un perete întreg cu poze cu foştii miniştri ai Transporturilor şi pot să vă spun că de fiecare dată, cel puţin la cei din ultimii 30 de ani, mă uit. Nu am făcut acest lucru şi nu o voi face nici în continuare, să vorbim despre moşteniri grele ş.a.m.d. Nu e cazul. E o realitate pe care, oricum aş prezenta-o eu, o ştiu toţi românii, o simt”, a afirmat Sorin Grindeanu duminică seară, la Digi 24. 
În acest context, Grindeanu a arătat că ministerul pe care îl conduce va beneficia anul acesta, cu un buget cu 21 de procente mai mare. 
Grindeanu a mai spus că un singur ministru a avut, în ultimii 31 de ani, un mandat întreg de patru ani.
Conform vicepremierului, în ultima şedinţă de Guvern a fost aprobat planul investiţional pentru următorii 10 ani în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport, plan care prevede alocarea a aproape 73 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi. 
„Nu spun că după aceşti 10 ani  vom fi extraordinar, dar vom acoperi ceea ce înseamnă culoarele importate şi vom reuşi să facem următorul pas”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.