Aproape 20 de persoane sunt încă date dispărute după ce un feribot s-a răsturnat în nordul Ciprului, provocând moartea a opt persoane

Aproape 20 de persoane sunt încă date dispărute după ce un feribot s-a răsturnat în nordul Ciprului, provocând moartea a opt persoane

Aproape 20 de persoane erau date dispărute luni, după ce un feribot s-a răsturnat în largul nordului Ciprului, provocând moartea a cel puţin opt persoane, în timp ce scafandrii s-au alăturat echipelor de căutare care scotocesc apele adânci în căutarea unor eventuali supravieţuitori, relatează Reuters.

Feribotul cu dublu corp, care avea 267 de persoane la bord, s-a umplut cu apă şi s-a răsturnat duminică în largul oraşului portuar Kyrenia, lăsând supravieţuitorii agăţaţi de corpul răsturnat al navei. Aceştia au fost salvaţi de nave care treceau prin zonă şi garda de coastă.

"Aşteptăm încă de dimineaţă, de 12 ore sau poate chiar mai mult", a spus Naif Ezer, unul dintre cei care aşteptau cu nerăbdare în faţa portului veşti despre pasageri, în primele ore ale zilei de luni. Dintre cei trei prieteni care se întorceau acasă pentru a-şi vedea familiile, unul fusese găsit, dar ceilalţi doi erau încă dispăruţi, a adăugat el.

Unii dintre cei care aşteptau stăteau şi plângeau în tăcere, în timp ce alţii îşi verificau telefoanele mobile în căutarea unor noutăţi.

Nu era clar dacă mai existau persoane blocate pe navă, care se află acum pe fundul mării, la o adâncime de peste 500 m.

Scafandri din Turcia participă la operaţiunile de căutare, au declarat oficialii. Aceştia au oferit estimări diferite privind numărul persoanelor dispărute, unii menţionând 19, iar alţii 18.

Feribotul a întâmpinat probleme la scurt timp după ce a părăsit Kyrenia cu destinaţia portul turc Tasucu din provincia Mersin, una dintre numeroasele legături maritime zilnice cu Turcia.

Conform unor relatări separate, nava cu corp larg a fost zguduită violent înainte de a se izbi de suprafaţa mării, o parte din prova ei spărgându-se la impact.

Autorităţile i-au reţinut pe căpitanul şi echipajul navei pentru a fi interogaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră