Grecii au declanşat joi o grevă naţională de 24 de ore care va afecta transporturile navale şi cele publice, precum şi activitatea administraţiilor locale, pentru a contesta reformele muncii şi măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul programului de susţinere financiară, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Navele de pasageri au rămas în porturi, transporturile publice au fost perturbate, în timp ce birourile administraţiilor locale au rămas închise.

Protestul a fost convocat de cele mai mari sindicate din sectorul privat şi cel public, GSEE şi ADEDY.

“Povara pe care o purtăm este de nesuportat”, se arată într-un comunicat al GSEE.

Angajaţii şi pensionarii vor porni în cursul zilei de joi într-un marş în centrul Atenei.

Prezenţa la demonstraţiile de stradă a fost redusă de când Grecia a convenit al treilea program de salvare, în iulie 2015, după negocieri dure care au dus aproape la ieşirea din zona euro.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au anunţat luni că reprezentanţii Greciei şi cei ai creditorilor trebuie să intensifice evaluarea programului de salvare, care s-au blocat la nivelul reformelor muncii, cum ar fi liberalizarea concedierilor colective şi reintroducerea negpcierilor colective între angajatori şi sindicate.

Între subiectele dificile se mai află reformele energiei şi măsurile de acoperire a deficitului bugetar în 2018, când expiră programul de salvare.

Premierul Alexis Tsipras speră ca acordul să fie convenit până la sfârşitul anului, pentru ca obligaţiunile elene să fie incluse în programul BCE de achiziţii de obligaţiuni.

Acest fapt ar ajuta Grecia să revină anul viitor pe piaţa financiară, pentru prima oară din 2014, şi eventual să îşi reducă dependenţa de împrumuturile de salvare.

Atena a respins solicitările creditelor pentru noi măsuri de austeritate dincolo de 2018.
Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au acordat luni Greciei măsuri de atenuare a serviciului datoriei publice, decizie salutată ca fiind un succes de către guvernul socialist.
Informaţia nu i-a impresionat pe grecii loviţi de austeritate, care au pierdut aproape un sfert din venituri de la debutul crizei, în 2009.

Rata şomajului din Grecia era în septembrie de 23,4%.

În Parlament au fost dezbătute noi majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor, în bugetul pentru anul viitor, care estimează o creştere economică de 2,7% şi un surplus al bugetului  primar de 2% din PIB, excluzând serviciul datoriilor.

Votul pentru adoptarea bugetului ar urma să aibă loc sâmbătă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.