Focar de pestă porcină africană în Ungaria, în apropierea frontierei cu România. Circa 3.000 de animale sunt sacrificate

Focar de pestă porcină africană în Ungaria, în apropierea frontierei cu România. Circa 3.000 de animale sunt sacrificate

Autorităţile sanitar-veterinare din Ungaria anunţă un focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Vállaj, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, situată în nord-estul ţării, în apropierea frontierei cu România. Trei mii de animale urmează să fie sacrificate.

Acesta este primul focar la porci domestici în Ungaria, o ţară cu efective de circa 3 milioane de animale.
"Sacrificarea a aproximativ 3.000 de animale a început joi, după ce prezenţa pestei porcine africane a fost confirmată la un fermier din Szabolcs. Sacrificarea animalelor este aşteptată să fie finalizată în 3-4 zile. În plus, au început investigaţii epidemiologice, iar autorităţile derulează o investigaţie pentru a afla de unde a ajuns virusul la fermă şi de unde au provenit animalele de la ferma infectată", a declarat Imre Nemes, preşedintele Oficiului Naţional pentru Siguranţa Alimentelor, într-o conferinţă de presă extraordinară desfăşurată joi.
În prezent, au fost identificate cinci ferme care au avut contact cu unitatea unde a fost depistat virusul, dar şi alte două abatoare.
Focarul de pestă porcină africană a izbucnit în Vállaj, la o fermă cu un efectiv de 250 de scroafe, unde se aflau 3.000 de purcei, potrivit presei maghiare.
Autorităţile locale au dispus crearea unei zone de protecţie de 3 kilometri şi a unei zone de supraveghere de 10 kilometri. În aceste zone, medicii veterinari oficiali vor vizita toate fermele de porci, dar şi gospodăriile populaţiei unde sunt crescuţi porci. Vor fi efectuate teste clinice pe toţi porcii, iar probele de laborator vor fi prelevate şi pentru a exclude prezenţa infecţiei la alte ferme.
La acest moment, comerţul cu Uniunea Europeană nu este afectat, doar animalele din zona de supraveghere sunt supuse restricţiei, anunţă autorităţile maghiare.
Nemes a mai precizat că pesta porcină africană este complet inofensivă pentru oameni, iar produsele din carne de porc şi produsele disponibile în Ungaria sunt sigure şi pot fi consumate în siguranţă.
În prezent, există focare de pestă porcină africană în mai multe state din Europa, inclusiv în România, cu efecte dramatice asupra sectorului de creştere a porcilor.
România este unul din principalii parteneri pentru Ungaria pe zona comerţului cu carne de porc, dar şi cu purcei.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră