Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri seară, că nu vor fi crescute taxele, aşa cum insinuează PSD, întrucât creşterea taxelor este ”cea mai proastă soluţie” pentru a aduce venituri la buget. Cîţu a precizat că ”soluţia liberală” este ”taxe mici, puţine, dar pe care să le plătim toţi”. În ceea ce priveşte prezentarea bugetului pentru 2021, Cîţu afirmă că ”PSD minte şi manipulează”, iar Marcel Ciolacu a votat cu mâna lui modificarea la Legea finanţelor care prevede că, în an electoral, bugetul este prezetat de către noul Guvern, la 15 zile de la învestire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu, nu vom creşte taxe, am spus acest lucru din primul moment în care am preluat acest mandat. Soluţia liberală pentru a dezvolta economia este o ecnomie cu taxe mici, puţine, dar pe care să le plătim toţi”, a afirmat, miercuri seară, la Realitatea Plus, Florin Cîţu.

Acesta a explicat că PNL nu va folosi acest instrument pentru a obţine venituri la buget.

”În România nu vom creşte taxele. Nu vom folosi ca instrument de creştere a veniturilor la buget creşterile de taxe. Digitalizarea, informatizarea, implemnetarea e-facturare estimările arată că vor aduce la buget 20 de miliarde în plus, deci 2 puncte procentuale. Este soluţia cu care mergem noi şi până acum a funcţionat. Excludem creşterile de taxe pentru a a avea o creştere a veniturilor la buget. Soluţia cu creşterea taxelor este cea mai proastă soluţie, România a luat în trecut această decizie, iar economia a intrat în criză şi şi-a revenit mai greu”, a mai declarat Cîţu.

Întrebat despre bugetul pentru 2021, ministrul finanţelor a precizat: ”PSD minte şi manipulează. Este şi o doză de prostie acolo. PSD ştie foarte bine că Legea finanţelor publice a fost modificată, chiar de PSD, în 2012, şi spune foarte clar că bugetul este prezentat, în an electoral, la 15 zile după învestirea noului Guvern”.

Cîţu a precizat că liderul PSD Marcel Ciolacu ştie foarte bine acest lucru, întrucât a votat cu mâna lui modificările legislative. 

Social-democraţii au transmis că ministrul de Finanţe ”vrea să mărească TVA şi nu ştie ce să mai inventeze ca să nu prezinte românilor bugetul pe 2021 pentru că atunci secretul lui ar sări în aer”.

De Asemenea, mai mulţi lideri PSD au afirmat că PNL nu prezintă bugetul pentru anul 2021 întrucât acesta ascunde majorări de taxe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.