Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită Guvernului să emită o ordonanţă de urgenţă pentru a prelungi, cu cel puţin trei luni, termenele la care cetăţenii străini angajaţi legal în România, în special în turism şi în construcţii, trebuie să îndeplinească procedura pentru prelungirea şederii. Solicitarea vine în contextul în care mulţi muncitori străini aflaţi în concediu nu pot reveni în România din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Totodată, FPTR cere să nu fie sancţionate firmele angajatoare care nu pot respecta procedura privind angajaţii străini, fără culpă.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc anunţă că a transmis, vineri, o adresă oficială către Guvern şi instituţiile competente, solicitând promovarea în regim de urgenţă a unui act normativ temporar pentru prelungirea termenelor legale privind şederea şi munca lucrătorilor străini aflaţi temporar în imposibilitatea obiectivă de a reveni în România, în contextul agravării situaţiei de securitate şi al perturbării majore a rutelor de transport.
”Prin acest demers instituţional, Federaţia urmăreşte protejarea operatorilor economici care utilizează legal forţă de muncă străină şi evitarea producerii unor consecinţe juridice şi economice disproporţionate, generate exclusiv de această situaţie excepţională, independentă de voinţa angajatorilor şi a salariaţilor afectaţi”, arată FPTR.
Conform documentului, Federaţia solicită promovarea unui act normativ cu caracter temporar pentru prelungirea excepţională cu minimum 3 luni a termenelor, procedurilor şi efectelor juridice incidente în materia şederii şi muncii lucrătorilor străini, angajaţi legal în România, în special în turism şi construcţii, aflaţi temporar în imposibilitatea de a reveni în România.
”În concret, un număr semnificativ de salariaţi străini care au încheiate contracte individuale de muncă pe durate de până la 2 ani, aflaţi temporar în concediu în afara teritoriului României, nu se mai pot întoarce în termenul prevăzut de lege pentru îndeplinirea formalităţilor necesare prelungirii dreptului de şedere, actualizării documentelor şi continuării raporturilor de muncă, ca urmare a agravării situaţiei de securitate din regiunea Iranului, a perturbării rutelor de transport şi a imposibilităţii obiective de a efectua deplasarea în condiţii normale şi rezonabile. Această situaţie nu este imputabilă nici angajatorilor români, nici salariaţilor străini afectaţi, fiind generată de împrejurări externe, extraordinare şi neprevizibile, care produc efecte directe asupra posibilităţii de respectare a termenelor şi procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind regimul străinilor în România”, argumentează FPTR.
Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care şederea a fost aprobată anterior.
Reprezentanţii Federaţiei arată însă că, în contextul actual, această cerinţă legală nu mai poate fi respectată de numeroşi lucrători străini aflaţi în imposibilitate obiectivă de revenire în România, iar operatorii economici riscă, fără culpă, să se afle în situaţia încălcării involuntare a unor obligaţii procedurale legale.
”Totodată, pe fondul blocajelor de transport şi al imposibilităţii de deplasare pe rutele obişnuite, au fost semnalate situaţii în care firme specializate ori grupuri de interese solicită operatorilor economici plata unor bilete de avion pe rute ocolitoare, la costuri excesive, uneori de peste 4.000 euro de persoană, ceea ce creează o presiune financiară nejustificată şi imposibil de suportat pentru angajatorii din România, fără ca aceste variante să constituie o soluţie reală, generală şi accesibilă”, adaugă aceştia.
Astfel, conducerea FPTR consideră că sunt întrunite condiţiile unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, ceea ce impune intervenţia urgentă a Guvernului prin adoptarea unui act normativ temporar, preferabil prin ordonanţă de urgenţă, pentru a evita producerea unor consecinţe juridice şi economice disproporţionate.
FPTR solicită ca actul normativ să prevadă, pentru o perioadă de minimum 3 luni, măsuri excepţionale: a) prelungirea de drept a termenelor privind depunerea cererilor de prelungire a dreptului de şedere pentru lucrătorii străini aflaţi temporar în imposibilitatea de a reveni în România din cauza situaţiei de securitate şi a disfuncţionalităţilor majore de transport generate de contextul regional; b) menţinerea valabilităţii efectelor juridice ale documentelor necesare continuării şederii legale şi a raporturilor de muncă, pe întreaga durată a perioadei de prelungire excepţională; c) neaplicarea sancţiunilor contravenţionale, administrative sau de altă natură faţă de operatorii economici şi salariaţii străini care nu au putut respecta termenele şi procedurile legale exclusiv din cauza imposibilităţii obiective de întoarcere în România; d) asigurarea continuităţii raporturilor de muncă şi a legalităţii şederii pentru lucrătorii străini şi angajatorii afectaţi, fără obligarea acestora la reluarea unor proceduri administrative costisitoare, anevoioase şi disproporţionate în raport cu cauza care a determinat imposibilitatea conformării.
”Considerăm că această intervenţie legislativă este necesară, proporţională şi pe deplin justificată de realitatea actuală, în condiţiile în care lipsa unei măsuri urgente ar conduce la afectarea gravă a activităţii operatorilor economici din România, la pierderea forţei de muncă deja angajate legal şi integrate în activitatea companiilor, precum şi la sancţionarea unor fapte săvârşite fără culpă, exclusiv pe fondul unui context geopolitic excepţional. FPTR apreciază că, într-o asemenea situaţie, statul român trebuie să asigure un mecanism temporar de protecţie juridică atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru salariaţii străini care activează legal în România şi care sunt împiedicaţi, din motive obiective şi independente de voinţa lor, să respecte termenele procedurale prevăzute de lege.
FPTR, membră a Confederaţiei Patronale CAIR., a fost înfiinţată în 1992 şi este reprezentativă din 2006 pentru sectorul de negociere colectiva/activitate turism, hoteluri şi restaurante. Reuneşte 3.286 de angajatori cu 59.225 de salariaţi, reprezentând 34% din forţa de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.




























