Ministrul Turismului, Bogdan Trif, nu a rezolvat nicio problemă importantă în mandatul său, nu ţine cont de părerile mediului de afaceri şi, în consecinţă, ar trebui înlocuit la remanierea Guvernului sau ar trebui desfiinţat Ministerul Turismului, afirmă Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Murad mai susţine că Trif nu ar cunoaşte domeniul turismului şi ar fi mai potrivit, poate, la Ministerul Mediului, sector în care a lucrat anterior, scrie Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 "Ne-am temut să nu fie doar un post politic prin care să-l mulţumeşti pe unul sau pe altul. Aceste temeri s-au dovedit acum adevărate, pentru că domnul ministru Trif nu este consecvent, nu se poate stabili cu el niciun program de lucru şi nu a rezolvat nicio problemă importantă a turismului. A fost foarte bună reducerea TVA în turism la 5%, dar e meritul ministrului Finanţelor Teodorovici, nu al celui al Turismului. Domnul ministru Trif este total absent şi singura sa preocupare este să schimbe permanent organigrama în interiorul ministerului şi să facă tot posibilul ca să-l mulţumească pe şeful partidului. În rest, el nu face absolut nimic", a declarat Murad pentru Profit.ro.

El propune fie desfiinţarea ministerului, fie înlocuirea lui Trif cu un ministru care să aducă plus-valoare.

"Facem apel la Dragnea şi la PSD să aibă în vedere că domnul Trif e poate, mai priceput, la mediu, pentru că a lucrat în acest domeniu. La turism nu face absolut nimic şi a trecut un sezon în care prezenţa lui a fost extrem de discretă", a precizat preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că a făcut evaluarea miniştrilor şi urmează să o prezinte în Comitetul Executiv al PSD, pentru care nu s-a stabilit încă dată.

Ea a precizat că la acest moment nu poate da nume de miniştri care ar putea fi remaniaţi.

”Nu vă pot da nume. Evaluarea s-a făcut în funcţie de măsurile din programul de guvernare. Eu prezint evaluarea, dar trebuie să avem un vot şi din punct de vedere politic. Va trebui să vedem care este părerea şi care este susţinerea din partea CEx, deci eu nu pot să spun acum vor pleca un număr de atâţia miniştri, vor rămâne atâţia. Va fi o decizie care se va lua pe evaluarea în funcţie de program şi susţinere politică. Vom avea o discuţie pe fiecare minister. Nu am stabilit încă data”, a afirmat premierul.

Conform informaţiilor vehiculate în spaţiul public, ministrul Turismului s-ar afla pe lista remaniabililor. 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.