Agenţa Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, în perioada iulie-septembrie 2026, peste 30.500 de tranzacţii cu unităţi individuale la nivel naţional, cu 32,3% mai puţin, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul atacului cibernetic de la jumătatea lunii iulie. La nivelul primelor nouă luni, scăderea a fost de 17,8%, raportat la 2025.
În Bucureşti, au fost raportate peste 8.500 de tranzacţii, în al treilea trimestru, cu 36% mai puţin, comparativ cu intervalul iulie-septembrie 2025, în timp ce Timiş este singurul judeţ în care numărul de tranzacţii a crescut.
„În perioada iulie-septembrie 2026, ANCPI a raportat peste 30.500 de tranzacţii cu unităţi individuale la nivel naţional, în scădere cu 32,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, peste 8.500 de tranzacţii au avut loc în Bucureşti, ceea ce reprezintă o scădere cu 36,1% comparativ cu al treilea trimestru al anului trecut, uşor mai mare decât scăderea medie la nivel naţional”, potrivit unei analize realizate de platforma imobiliară Storia.
În acelaşi timp, Timiş este singurul în care numărul de tranzacţii a crescut, fiind raportate peste 2.700 de tranzacţii (cu un plus de 6,5%), în timp ce marile judeţe au înregistrat între aproximativ 1.500 şi 1.800 de tranzacţii imobiliare cu unităţi individuale şi scăderi apropiate de media naţională: Iaşi (scădere de 26,9%), Constanţa (recul de 29,8%), Ilfov (scădere de 31,4%) şi Cluj (recul de 35,1%). Se remarcă, însă, judeţul Braşov, cu o scădere de 63,4%, aproape dublă comparativ cu media naţională, la mai puţin de 900 de tranzacţii.
Piaţa imobiliară din România nu a mai beneficiat de date oficiale despre numărul de tranzacţii după luna iunie, ca urmare a unui atac cibernetic asupra Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) care a avut loc la jumătatea lunii iulie. Ulterior, sistemul informatic e-Terra, prin care se realizează înscrierea, gestiunea şi evidenţa cadastrului şi a cărţii funciare la nivel naţional a redevenit disponibil de la jumătatea lunii august.
Primele date parţiale despre numărul de tranzacţii înregistrate în această perioadă au fost publicate de ANCPI în 16 octombrie.
„Datele arată că evoluţia numărului de tranzacţii rezidenţiale nu este uniformă la nivel naţional, iar diferenţele dintre marile judeţe analizate sunt semnificative. În trimestrul al treilea, cele mai multe dintre acestea au înregistrat scăderi ale numărului de tranzacţii, în timp ce Timiş a consemnat o creştere de 6,5%. Pentru o imagine cât mai clară asupra pieţei, este important ca evoluţia tranzacţiilor să fie analizată într-o perspectivă mai amplă, alături de indicatori precum dinamica ipotecilor şi cea a autorizaţiilor de construire”, a declarat Cătălina Ciorei, Senior Marketing Manager Storia & OLX Real Estate.
Scădere de 18%, în primele 9 luni
La nivelul primelor nouă luni ale anului 2026, în România au fost înregistrate peste 98.000 de tranzacţii cu unităţi individuale, cu 17,8% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.
Pentru acest interval, Bucureşti a înregistrat o scădere mai mică decât media naţională (14,9%), la peste 29.600 de tranzacţii, un rezultat care vine în contextul în care, înainte de incidentul ANCPI, Capitala înregistrase trei luni consecutive de creşteri ale tranzacţiilor (2,2% în aprilie, 15,9% în mai şi 26,4% în iunie).
Timiş este şi în acest caz singurul judeţ relevant care a înregistrat o creştere (4,2%) prin prisma celor peste 7.600 de tranzacţii, spre deosebire de celelalte judeţe importante, care au încheiat primele trei trimestre ale anului cu scăderi mai mici sau mai mari decât media naţională, inclusiv Ilfov (11,2%), Iaşi (17,3%), Cluj (22,7%), Constanţa (29,3%) sau Braşov (32,8%).
Piaţa ipotecilor a scăzut cu 24%, în trimestrul 3
Pe segmentul ipotecilor active pentru unităţi individuale, datele furnizate de ANCPI indică o scădere cu 24,1% în al treilea trimestru al anului,comparativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 18.300 de ipoteci active.
În Bucureşti, scăderea a fost mai mare decât media naţională (-27,4%), la aproape 5.400 de ipoteci active, în timp ce Timiş (plus de 1,6%) şi Cluj (avans de 2,5%) sunt singurele judeţe majore în care numărul ipotecilor active este în creştere. În rest, datele indică scăderi pentru celelalte judeţe reprezentative precum Constanţa (17,3%), Iaşi (29,9%), Ilfov (43,4%) sau Braşov (45,6%).
Potrivit analizei Storia, la nivelul primelor nouă luni ale anului, ANCPI a raportat peste 57.100 de ipoteci active pentru unităţi individuale, cu 16,7% mai puţine decât în perioada similară din 2025. Aproape 17.500 dintre acestea sunt în Bucureşti (recul de 15,1%), iar în acest caz toate judeţele majore au raportat scăderi, inclusiv Timiş (12,8%), Cluj (13,3%), Constanţa (13,9%) sau Ilfov (27,8%)
