Dragoş Zachia Zlatea, fost director general al Hidroelectrica, a fost numit preşedinte al consiliului de supraveghere al Transelectrica, societatea care deţine monopolul transportului de electricitate din România, potrivit unui comunicat al societăţi, transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zachia Zlatea a devenit membru al boardului Transelectrica în 9 noiembrie 2015. El este şeful departamentului tehnic al Hidroserv SA, filiala de servicii hidrotehnice a companiei Hidroelectrica.

Zachia Zlatea a deţinut mai multe funcţii de conducere în Hidroelectrica, unde a fost o perioadă director general.

Până la sfârşitul anului trecut, preşedinte al consiliului de supraveghere al Transelectrica a fost Carmen Neagu, care în prezent este director general al EnergoBit.

Transelectrica, societate listată la Bursa de Valori Bucureşti, are o valoare de piaţă de 2,1 miliarde lei (circa 480 milioane euro), la preţul de închidere de miercuri, de  29,20 lei/acţiune. Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,7% din acţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.