Directorul AIE: Actuala criză a petrolului şi gazelor este mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Directorul AIE: Actuala criză a petrolului şi gazelor este mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea Strâmtorii Ormuz este „mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc”, a declarat Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), pentru ziarul Le Figaro, relatează Reuters.

„Lumea nu a mai cunoscut niciodată o întrerupere a aprovizionării cu energie de o asemenea amploare”, a spus el în interviul acordat ziarului francez, publicat în ediţia de marţi.

Birol a afirmat că ţările europene, precum şi Japonia, Australia şi altele vor avea de suferit, dar ţările cele mai expuse riscului sunt ţările în curs de dezvoltare, care vor suferi din cauza preţurilor mai mari la petrol şi gaze, a preţurilor mai mari la alimente şi a unei accelerări generale a inflaţiei.

Ţările membre ale AIE au convenit luna trecută să elibereze o parte din rezervele lor strategice. O parte din acestea au fost deja eliberate, iar procesul continuă, a spus Birol.

Ca reacţie la atacurile Israelului şi ale SUA, Iranul a blocat aproape în totalitate traficul prin Strâmtoarea Ormuz, prin care circulă în mod regulat aproximativ 20% din petrolul şi gazul mondial, provocând o creştere bruscă a preţurilor la energie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor