Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) se va muta într-un sediu nou, proprietate proprie, situat în spatele Tribunalului Bucureşti şi foarte aproape de biserica Sfânta Vineri Nouă, într-o clădire de birouri cu 12 etaje de peste 12.000 metri pătraţi, aflată în prezent în stadiu de finisare. Clădirea este dezvoltată de o companie locală controlată de trei firme înregistrate în Ungaria şi administrată de doi israelieni şi un american, relevă date analizate de Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unul dintre israelieni, rezident vechi în Ungaria, este fondatorul şi CEO-ul companiei maghiare care a renovat şi dezvoltat clădirile din cartierul vechi evreiesc al Budapestei care au aparţinut în secolul al XIX-lea avocatului şi filantropului macedo-român Emanuil Gojdu, a cărui moştenire a fost ani la rând subiect de dispută între România şi Ungaria, dar şi de scandal între politicienii români.  

Dezvoltatorul, Art Diamond Real Estate SRL din Bucureşti, a început lucrările de construcţie la clădirea de pe strada Sfânta Vineri nr. 33 din zona Unirii, din 2015, iar în 2017, reprezentanţii companiei estimau valoarea totală a investiţiei, aflată în derulare, la circa 8,5 milioane euro, cu tot cu terenul, şi menţionau că se mai gândesc dacă imobilul va fi rezidenţial sau de birouri, notează Profit.ro.

Tot în 2017, la finalul anului, Guvernul Tudose a aprobat necesitatea şi oportunitatea achiziţionării de către DIICOT a unui sediu nou, de cel puţin 10.000 mp, în condiţiile în care instituţia stă din 2014 cu chirie în actualul sediu din Calea Griviţei, cu suprafaţă de 5.600 mp, din care utili 3.400 mp. Chiria plătită de procuratura anti-mafia în Griviţei este de 56.500 euro pe lună, adică 678.000 euro pe an.

Pe 17 decembrie 2020, în ultima şedinţă a fostului Guvern Orban, a fost reaprobată necesitatea şi oportunitatea achiziţiei de către DIICOT a unui nou sediu. Potrivit Executivului, DIICOT iniţiase de dinainte demersuri în vederea achiziţionării clădirii şi terenului situate în Bucureşti, strada Sfânta Vineri nr. 33, sectorul 3, şi plătise până la acel moment vânzătorului, "în cadrul raporturilor contractuale" cu acesta, suma de 71,31 milioane lei (cu tot cu TVA), cea aprobată de Guvernul Tudose în 2017, relatează Profit.ro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.