Dezvoltatorul imobiliar STC Partners anunţă că obţine finanţare în valoare de 20 de milioane de euro de la Banca Transilvania pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Quartier Ferdinand, situat în centrul Capitalei.
Quartier Ferdinand, cu o investiţie totală de peste 35 de mililoane de euro, se află în plină dezvoltare şi are ca termen de finalizare ultimul trimestru al anului viitor.
”Dezvoltatorul imobiliar STC Partners obţine finanţare în valoare de 20 de milioane de euro de la Banca Transilvania pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Quartier Ferdinand, situat în centrul Capitalei. Quartier Ferdinand, dezvoltat pe un teren de 4.400 mp, este primul proiect rezidenţial pre-certificat ZEB (Zero Emissions Building) din Bucureşti”, anunţă compania.
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ansamblul oferă 170 de apartamente, spaţii de retail stradale, parcări exclusiv subterane, o zonă unică de recreere pe acoperiş şi loc de joacă pentru copii. Energia este asigurată exclusiv de panouri fotovoltaice şi pompe de căldură prevăzute în construcţia ansamblului.
Lansat în toamna anului trecut, Quartier Ferdinand a tranzacţionat până în prezent peste 50% din întregul proiect.
“Ne bucurăm să fim parte din dezvoltarea primului proiect rezidenţial cu emisii zero din Bucureşti, Quartier Ferdinand, şi să contribuim astfel la formarea unei noi comunităţi în capitală”, afirmă Cosmin Călin, director executiv senior Companii Mari, Finanţări Structurate şi Factoring, Banca Transilvania.
STC Partners continuă Quartier Gramont, proiectul rezidenţial de tip boutique de lângă Palatul Parlamentului, finalizat în 2021, concentrându-se astăzi pe dezvoltarea Quartier Azuga, situat în apropierea zonei Tei din Bucureşti, planificând - în acelaşi timp - noi proiecte rezidenţiale în Capitală, Quartier Ferdinand fiind cea mai recentă adiţie în portofoliul companiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.