CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator de parcuri industriale şi logistice premium din România şi din Europa Centrală şi de Est, a anunţat vineri că vrea să îşi dubleze suprafaţa închiriabilă a spaţiilor logistice din Transilvania până în 2023, prin investiţii de 50 milioane euro în extinderea parcurilor logistice din jurul Timişoarei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator de parcuri industriale şi logistice premium din România şi din Europa Centrală şi de Est, îşi anunţă planurile de expansiune pentru regiunea Transilvaniei. Dezvoltatorul intenţionează să îşi dubleze suprafaţa închiriabilă a spaţiilor logistice din Transilvania până în 2023, prin investiţii de 50 milioane euro în extinderea parcurilor logistice din jurul Timişoarei. Unele dintre spaţiile incluse în planul de construcţie sunt deja închiriate unor companii din sectoarele logistică şi producţie”, a anunţat dezvoltatorul.

CTP România este lider de piaţă în domeniul dezvoltărilor industriale, cu o suprafaţă totală construită de peste 1.250.000 mp.

”Decizia CTP de a continua planurile de expansiune şi investiţiile în România are loc într-un context economic instabil cauzat de actuala pandemie, însă compania priveşte cu încredere la regiunea Transilvania şi potenţialul acesteia de dezvoltare. Extinderea parcurilor din jurul Timişoarei reprezintă dovada încrederii pe care CTP o acordă acestei regiuni, în special părţii de vest a ţării. Timişoara este un hub strategic pe harta logistică a României, bine conectată cu restul regiunii şi beneficiază de forţă de muncă calificată, cu o reputaţie excelentă şi un know-how enorm, în special în industria electronică”, spun reprezentanţii CTP.

Planurile actuale privesc, în mod special, extinderea parcului logistic CTPark Timişoara II cu o primă clădire de 32.200 mp deja închiriată, situată într-o zonă strategică, în apropierea aeroportului Timişoara şi a autostrăzii A1. Clădirea este cross dock, multifuncţională şi poate fi adaptată la nevoile specifice ale clienţilor care aleg CTP ca partener. În cea de-a doua etapă de construcţie care începe în această toamnă şi care se va termina în martie 2020, CTP va livra alţi 17.000 mp în incinta CTPark Timişoara II.

”Continuarea planurilor de expansiune CTP în Transilvania prin extinderea parcurilor logistice de lângă Timişoara reprezintă dovada încrederii pe care o avem în această regiune. Am identificat numeroase oportunităţi de extindere atât în zona de producţie, cât şi în cea de logistică şi depozitare, iar planurile noastre nu se opresc aici. Dincolo de această dezvoltare a parcurilor logistice CTPark Timişoara I şi II, ţintim şi extinderea în zona centrală a Transilvaniei, mai specific în parcurile din Turda şi Sibiu”, afirmă Emilia Ţepeş, business development manager for Transylvania CTP.

CTPark Timişoara II se află în apropierea CTPark Timişoara I, primul parc logistic dezvoltat de CTP în partea de vest a ţării, cu o suprafaţă totală închiriată de 10.000 mp.

CTPark Timişoara II are o suprafaţa totală planificată a parcului de 89.500 mp şi se află la 6 km distanţă faţă de Aeroportul din Timişoara. Suprafaţa totală construită este de 32.000 mp şi în construcţie sunt 17.000 mp. Sunt construcţii planificate de 40.300 mp.

Etapa 1 a CTPark Timişoara II a fost începută în 2017, 32.000 mp fiind construiţi şi închiriaţi. Etapa II, începută în toamna anului 2020: 17.000 mp în curs de dezvoltare ce vor fi finalizaţi în martie 2020. Etapa III: 40.300 mp ce vor fi livraţi până la finalul anului 2023.

CTP este un dezvoltator şi administrator european de proprietăţi comerciale care oferă servicii complete în sectorul imobiliar. Compania este specializată în livrarea şi managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaţionale şi locale de prim rang, care fac investiţii strategice noi sau îşi extind operaţiunile în Europa Centrală şi de Est.

CTP deţine CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 5,8 milioane de metri pătraţi de spaţii de clasa A, în peste 96 de puncte strategice aflate în şapte ţări. Pe lângă ţara de origine, Cehia, CTP mai este prezent în Slovacia, Ungaria, Serbia, România şi Polonia, iar, recent, compania a început să desfăşoare operaţiuni şi în Bulgaria.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii logistice şi industriale de clasa A, cu peste 1.250.000 mp suprafaţă închiriabilă situaţi în zece oraşe: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Turda, Ineu şi Salonta.

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.