Crescătorii de ovine şi caprine vor să reia protestele, din cauză că problemele nu le-au fost soluţionate, iar Guvernul nu a modificat Legea vânătorii aşa cum au cerut, mai ales articolele care fac privesc perioada de păşunat şi numărul de câini la stână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (afiliat Agrostar - n.r.) îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că, deşi la protestul organizat în luna decembrie 2015 circa 8.000 de crescători de animale au obţinut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeaşi situaţie. Deşi Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de păşunat şi de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanţa care a expirat, ci şi cu privire la dreptul de proprietate şi despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat", a transmis miercuri Federaţia  Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar.

Legea actuală le interzice ciobanilor păşunatul între 6 decembrie şi 24 aprilie şi nu le permite să ţină mai mult de trei caini ciobăneşti la stână.

Ordonanţa de Urgenţă 60/2015, prin care se suspenda aplicarea prevederilor Legii vânătorii, trebuia să devină lege. Proiectul de lege a fost pus în discuţia Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor pe 26 aprilie, la o zi după ce Ordonanţa de Urgenţă nu mai producea efecte.

"Degeaba am participat împreună cu Federaţia Agrostar la diferite şedinţe ale subcomisiei formate, nu s-a obţinut nici un rezultat. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a modifica această lege. Dacă va trebui să ieşim din nou în stradă, o vom face", a declarat vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, Horia Moruţan.

Mii de oieri au protestat la mijlocul lunii decembrie în centrul Capitalei, nemulţumiţi de o lege care le interzice să ţină la stâne câţi câini vor. Premierul Dacian Cioloş le-a promis atunci modificarea legilor prin ordonanţă de urgenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.