Corpul de control al premierului Ilie Bolojan a finalizat controlul la Nuclearelectrica cu privire la proiectul pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici în România, o sinteză a raportului elaborat fiind publicată, luni seară, de către Guvern. Raportul identifică mai multe probleme şi concluzionează că Nuclearelectrica a fost scoasă de sub protecţia legii.
"Corpul de Control al Prim-Ministrului a finalizat acţiunea de control efectuată la Societatea Naţională "Nuclearelectrica" S.A. Acţiunea a avut ca obiectiv verificarea activităţii efectuate la nivelul societăţii în vederea implementării proiectului pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici în România", anunţă, luni seară, Guvernul, într-un comunicat de presă, publicând o sinteză a Raportului.
Executivul prezintă o cronologie şi cifre cu privire la achiziţia terenului pentru proiectul nuclear de la Doiceşti
| Nr. | Data | Eveniment | Valoare |
| 1 | 13.09.2019 | GECO Garden Pub SRL cumpără întregul sit al fostei termocentrale Doiceşti de la Termoelectrica SA (aflată în insolvenţă), după mai multe şedinţe de licitaţie anterior derulate, în care imobilul nu fusese adjudecat. | 5,39 mil. € (cu TVA) |
| 2 | 06.05.2021 | Cu o finanţare de 1,2 mil. USD de la agenţia americană USTDA, Nuclearelectrica (SNN) demarează studiul de selecţie a amplasamentului (prin intermediul consultantului american Sargent & Lundy); documentarea siturilor o face CITON (RATEN-CITON), subcontractant. | - |
| 3 | 24.05.2021 | Nova Power & Gas (Nova) începe preluarea terenului de la Doiceşti, pe baza Promisiunii de vânzare a GECO. | - |
| 4 | 04.11.2021 | La COP26 (Glasgow), Nuclearelectrica şi NuScale anunţă parteneriatul pentru primul SMR (reactor modular mic) din Europa, fără a numi încă amplasamentul. | - |
| 5 | 23.12.2021 | Nova cumpără de la GECO întregul teren - 170,59 ha (Contractul nr. 5073), la un preţ agreat de 7,3 mil. €. Plăteşte efectiv doar 3,8 mil. €, întrucât vânzătorul GECO nu execută demolările promise şi pierde restul preţului (Nova preia obligaţia de demolare şi nu achită restul preţului). Astfel, partea pe care se va construi centrala (~52 ha) o costă pe Nova 2,8 mil. €. | 3,8 mil. € plătit (nuclear ~2,8€) |
| 6 | 19.05.2022 | Studiul Sargent & Lundy se finalizează: Doiceşti pe locul 2 din 9 amplasamente (scor 1091 vs. Iernut 1099); decizia SNN de selecţie a amplasamentului a fost luată fără analiză comparativă. | - |
| 7 | 23-24.05.2022 | Nuclearelectrica şi NuScale anunţă oficial amplasamentul - Doiceşti; se semnează un memorandum cu E-Infra (grupul din care face parte Nova). | - |
| 8 | 22.09.2022 | Nuclearelectrica aprobă asocierea 50/50 cu Nova şi Acordul Investitorilor (Hotărârea AGEA nr. 9). Decizia de asociere în cote egale s-a întemeiat pe două argumente: deţinerea terenului de către Nova şi experienţa grupului în construcţii şi infrastructură energetică. Terenul ar fi putut fi adus ca aport în natură la capital, dar nu a fost. Clauza prevedea cumpărarea terenului la valoarea contabilă a Nova, contrară art. 44¹ din Legea nr. 31/1990 şi Codului fiscal. | - |
| 9 | 26.09.2022 | RoPower Nuclear (RoPower), compania de proiect, se înfiinţează prin aportul egal la capitalul social subscris şi vărsat de SNN şi Nova, în valoare totală de 9.886.000 lei. Capitalul social al companiei de proiect a fost majorat la 29.886.000 lei (17.06.2023) şi, ulterior, la 39.886.000 lei (29.08.2023). Majorările ulterioare ale capitalului social au fost efectuate în urma aportului în bani a celor doi asociaţi, care au contribuit în proporţie de 50% fiecare. | 19.943 mil. lei aport egal al acţionarilor companiei de proiect |
| 10 | 16.08.2023 | Nuclearelectrica şi RoPower încheie Contractul-cadru de împrumut nr. 1; Nuclearelectrica devine finanţatorul companiei de proiect. Plafonul iniţial (~9 mil. USD, pentru contractul NuScale) este majorat ulterior la 243 mil. USD; din linia de credit s-au tras, până la trim. I 2026, 228,6 mil. USD; contribuţia Nova la activele RoPower este constituită exclusiv din aportul său la capitalul social al companiei de proiect. | plafon 243 mil. USD (tras ~204 mil. €) |
| 11 | 17.10.2024 | Evaluatorul independent membru ANEVAR din categoria "big four" stabileşte valoarea de piaţă a amplasamentului la 24,45 mil. € (fără TVA, referinţă 31.07.2024). Evaluatorul a inclus în valoare îmbunătăţirile aduse terenului care adăugau valoare de piaţă (~16,7 mil. €) şi a exclus costurile care nu adăugau valoare de piaţă (~19,1 mil. €), evaluând situl ca amplasament industrial, fără specific nuclear. | 24,45 mil. € (piaţă) |
| 12 | 27.05.2025 | Acordul Investitorilor se modifică: clauza contrară legii (vânzarea/achiziţia terenului la valoarea contabilă) este înlocuită cu vânzare/achiziţia la valoarea de piaţă, însoţită de un acord de refacturare. Potrivit raportului, modificarea a avut scopul de a crea aparenţa că dobândirea respectă regulile de piaţă, deşi preţul final (~44 mil. €, fără TVA) depăşeşte semnificativ atât valoarea de piaţă (~24 mil. €), cât şi cele 7,3 mil. € agreate în 2021 de Nova pentru achiziţia întregul sit, incluzând lucrări de demolare. Suma efectiv plătită de Nova pentru achiziţia terenului de la Garden Pub SRL a fost de 2,8 milioane de euro. Independent de valoarea raportului de evaluare, acestea sunt referinţe reale ale unei tranzacţii în condiţii de piaţă concurenţială şi fără perspectiva ca acea locaţie să fie folosită pentru un proiect nuclear. | - |
| 13 | 29.05.2025 | Adunarea Generală a Acţionarilor RoPower (Hotărârea nr. 1), cu votul reprezentantului Nuclearelectrica, modifică pragurile de aprobare a contractelor: sub 20 mil. € decide directorul general, între 20 şi 50 mil. € Consiliul de Administraţie, peste 50 mil. € adunarea acţionarilor (anterior, pragul era de 5 mil. €). Astfel, contractele care au stat la baza dobândirii amplasamentului (contractul de vânzare şi acordul de refacturare) nu mai trebuiau aprobate de adunarea acţionarilor (în care reprezentantul SNN trebuia mandatat de conducerea societăţii naţionale). Schimbarea are loc cu 7 zile înainte de tranzacţie. | prag 5 → 50 mil. € |
| 14 | 05.06.2025 | Contractul de vânzare nr. 1594 (24,34 mil. €, fără TVA) şi Acordul de refacturare (19,49 mil. €, fără TVA) se semnează în aceeaşi zi. Contravaloarea totală: peste 46 mil. € cu TVA (≈44 mil. € fără TVA). Tot atunci se semnează actul adiţional nr. 4 la împrumutul Nuclearelectrica. Potrivit raportului, valoarea totală a Acordului de refacturare (inclusiv TVA), respectiv 22,05 mil. €, inclusiv TVA, ar fi impus, potrivit Actului constitutiv al RoPower, modificat la data de 29.05.2025, aprobarea acestuia de către CA (din componenţa sa face parte un reprezentant al SNN) al RoPower, demers care nu s-a realizat. | ≈44 mil. € fără TVA |
| 15 | 16.06.2025 | Nuclearelectrica finanţează integral achiziţia terenului din împrumutul de acţionar; Nova nu contribuie financiar, fiind doar destinatarul sumei reprezentând preţul contractului de vânzare-cumpărare şi viitorul destinatar al sumei refacturate. Potrivit raportului, creditarea companiei de proiect de către SNN s-a realizat cu nerespectarea dispoziţiilor Acordului investitorilor (convenţie ce prevalează Actului constitutiv al RoPower), care a stipulat că Nova va acorda împrumut pentru achiziţia terenului. | împrumut SNN |
| 16 | oct. 2025 - mar. 2026 | Verificările Corpului de control al prim-ministrului la Nuclearelectrica. | - |
| 17 | 31.03.2026 | Cheltuielile cumulate ale proiectului ajung la ~275,8 mil. USD (75,6% inginerie, 18,3% amplasament, 6,1% funcţionare), finanţate de Nuclearelectrica prin împrumuturi de ~228,6 mil. USD şi din aportul la capitalul social subscris şi vărsat de cei doi acţionari | ~275,8 mil. USD |
| 18 | 10.06.2026 | Raport finalizat. Constatare: dobândirea amplasamentului a presupus plata unei sume care depăşeşte semnificativ preţul de piaţă, prin refacturarea unor costuri pe care evaluatorul le-a exclus. Pentru partea nucleară (~52 ha), preţul achiziţiei a fost ~46 mil. €, faţă de: valoarea de piaţă stabilită de KPMG (~24 mil. €); ~2,8 mil. € plătise Nova pentru aceeaşi parte în condiţiile în care vânzătorul GECO nu a executat demolările asumate prin contractul încheiat la finele anului 2021. | - |
Aportul terenului, participaţia de 50% şi preţul aferent achiziţiei terenului
Executivul arată că Nova a fost selectat ca asociat în compania de proiect RoPower pe baza a două argumente: că deţinea terenul de la Doiceşti şi că avea experienţa grupului E-INFRA în construcţia de infrastructură energetică.
"Argumentul principal a fost proprietatea asupra terenului. Raportul constată că niciunul nu justifică o asociere", se arată în comunicatul de presă citat.
Potrivit Guvernului, în mod firesc, un acţionar care aduce un bun într-o societate îl aduce aport în natură şi primeşte în schimb acţiuni. Â
"Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, valoarea aportului în natură se stabileşte obligatoriu de experţi independenţi autorizaţi, numiţi de registrul comerţului - tocmai pentru a preveni o supraevaluare a bunului. Un regim similar (evaluare, aprobare, publicitate în Monitorul Oficial etc) este aplicabil într-o perioadă de 2 ani de la constituirea societăţii şi la achiziţia de către aceasta a unui bun cu valoare semnificativă de la un acţionar/fondator. Dispoziţiile ce reglementează această situaţie au fost expres introduse în scopul protecţiei celorlalţi acţionari (SNN a intrat în această categorie) şi a terţilor", se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, Nova nu a adus terenul ca aport, ci l-a vândut companiei RoPower după mai mult de 2 ani.
"Preţul de vânzare a fost de circa 24 de milioane euro, la care s-a adăugat un acord de refacturare de circa 22 milioane euro (cu TVA) - în total (cu TVA) circa 46 de milioane euro, preţ de 16 ori mai mare decât suma achitată de Nova pentru suprafaţa aferentă proiectului nuclear (fără a fi incluse costurile de demolare şi alte îmbunăţiri). Achitarea preţului de vânzare a fost finanţată din împrumuturile acordate de Nuclearelectrica companiei RoPower. Suma refacturată nu a fost achitată la data finalizării controlului, termenul iniţial stabilit pentru plată fiind prelungit pe perioada derulării acţiunii de control", arată Guvernul.
Potrivit documentului citat, Acordul Investitorilor (septembrie 2022) a prevăzut dobândirea terenului de la un acţionar - operaţiune care, dacă era făcută în primii 2 ani de la înfiinţare, intra obligatoriu sub incidenţa art. 44¹ din Legea nr. 31/1990: aprobarea adunării generale a acţionarilor, evaluarea de experţi independenţi (art. 38 şi 39) şi publicarea în Monitorul Oficial. Clauza, prevăzând cumpărarea la valoarea contabilă a vânzătorului, contravenea acestor dispoziţii imperative.
"Fiind o tranzacţie între firme afiliate (Nova şi RoPower), art. 11 alin. (4) şi art. 19 alin. (6) din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) impuneau ca preţul să fie cel de piaţă, nu valoarea din contabilitatea vânzătorului. Spre deosebire de art. 44¹, această cerinţă se aplică oricărei tranzacţii între părţi afiliate, indiferent de termen. Respectarea dispoziţiilor legale a fost ocolită în trei paşi: preţul a fost fixat iniţial la valoarea contabilă din evidenţele Nova; clauza a fost apoi modificată în «valoare de piaţă plus acord de refacturare»; iar tranzacţia a fost amânată până la 5 iunie 2025, peste termenul de 2 ani - ieşind astfel din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 44¹", arată Guvernul.
Potrivit acestuia, Raportul reţine că această întârziere "a scos SNN de sub protecţia legii".
"În logica asocierii - şi potrivit concluziei raportului - terenul ar fi trebuit să fie aportul care justifica participaţia de 50%, iar nu un bun vândut separat, contra unei sume de bani. Prin vânzare, acelaşi activ a produs un beneficiu partenerului privat. De asemenea, în prezent participaţia Nova la RoPower este în continuare de 50%, în condiţiile în care singurele cheltuieli financiare sunt generate de aportul de 4 mil. € la capitalul social al RoPower", arată Guvernul.
Corpul de control reţine că "conduita partenerului privat a fost una care a avut ca rezultat vânzarea terenului şi refacturarea suplimentară a lucrărilor", pentru a crea doar aparenţa unei tranzacţii derulate în condiţii de piaţă liberă, iar asocierea în cote egale nu a avut "o justificare logică sau economică" în contextul în care riscurile, obligaţiile şi drepturile nu au fost stabilite echilibrat între compania de stat şi Nova prin Acordul investitorilor, convenţie ce prevalează Actului constitutiv al companiei de proiect.
Defalcarea valorilor
| Element | Valoare |
| Cât a plătit Nova pentru terenul nuclear (~52 ha) | ~2,8 mil. € |
| Cheltuieli înregistrate de Nova pentru amplasament (demolări, lucrări, dobânzi etc.) | ~35,8 mil. € |
| din acestea, recunoscute de evaluator ca adăugând valoare | ~16,7 mil. € |
| din acestea, EXCLUSE de evaluator (nu adaugă valoare de piaţă) | ~19,1 mil. € |
| Valoarea de piaţă a amplasamentului (evaluator ANEVAR) | 24,45 mil. € |
| Cât a fost contravaloarea transferului Nova-RoPower (vânzare + refacturare) | ~46,39 mil. € (inclusiv TVA) |
| din care, preţ de vânzare achitat de RoPower din creditul acordat de SNN (= valoarea de piaţă) | 24,34 mil. € |
| din care, refacturare costuri, valoare de încasat de Nova de la RoPower | 22,05 mil. € (inclusiv TVA) |
Potrivit Guvernului, refacturarea de ~19,49 milioane €, fără TVA, este chiar mai mare decât costurile pe care evaluatorul le-a exclus din valoarea terenului (~19,1 milioane).
Ce conţin cele 19,49 milioane (fără TVA) refacturate
| Categorie de cost | Furnizor | Valoare |
| Curăţarea/dezafectarea rezervoarelor de păcură | BS Recycling | 4,54 mil. € |
| Smulgerea fundaţiilor vechi | Novatex | 3,47 mil. € |
| Lucrări de amenajare a sitului SMR (inclusiv staţii de încărcare electrică) | Electrogrup (grup E-Infra) | 4,81 mil. € |
| Cheltuieli de funcţionare Nova, din care ~5,44 mil. dobândă pe capitalul propriu Nova (~10%) | Nova | 6,23 mil. € |
| Renovarea şi dotarea clădirii administrative (sediul RoPower) de la Doiceşti | - | 0,44 mil. € |
| TOTAL | 19,49 mil. € |
Cheltuielile totale ale proiectului (la 31.03.2026)
| Categorie | Valoare (USD) | Pondere |
| Inginerie şi costuri tehnice | ~208,4 mil. | 75,6% |
| din care Project Management (faza FEED) | ~166,4 mil. | |
| din care licenţa tehnologică | ~34,9 mil. | |
| din care CITON + inginerul beneficiarului (Owner's Engineer) | ~3,4 mil. | |
| din care autorizări, permise, studii şi alte costuri tehnice | ~3,6 mil. | |
| Achiziţia amplasamentului + refacturare + taxe | ~50,5 mil. | 18,3% |
| Funcţionarea companiei (OPEX) | ~16,9 mil. | 6,1% |
| TOTAL | ~275,8 mil. | 100% |
În 15 mai, premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că reactorul SMR de la Doiceşti a consumat peste 240 de milioane de dolari şi "vom rămâne cu un teren şi cu nişte hârtii".
Ulterior, Ilie Bolojan a afirmat că responsabilă pentru eşecul proiectului care viza realizarea mini-reactoarelor nucleare de la Doiceşti este conducerea Nuclearelectrica, pentru că nu s-a asigurat că investiţiile făcute au un rezultat viabil.
El arată că sute de milioane de euro au fost investiţi pentru un teren, realizarea unor documente, pentru ca, în final, să se constate că investiţia necesară punerii în practică a proiectului este una uriaşă, iar preţul la care energia nucleară ar fi fost produsă este mai mare decât cel din piaţă.
"Mie mi s-a părut responsabil că, dacă îţi respecţi partenerii, să-i informezi. Aşa cum am făcut eu cu Ambasada Statelor Unite. Acest proiect are nişte probleme, ar fi bine să-l analizăm cât se poate de atent", a adăugat Bolojan.




























