Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, miercuri, în timpul unui control făcut de Garda de Mediu şi forţe de ordine la Săruleşti, că nu se poate accepta ca deşeurile să fie incendiate, nici ca deşeurile periculoase să fie abandonate şi a precizat că amenzile şi confiscarea deşeurilor nu rezolvă problema. El a declarat că trebuie găsite soluţii seriose, nu doar amenzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Garda de Mdidu, alături de forţe de ordine din Poliţie şi Jandarmerie, face, miercuri, un control la Săruleşti, la care a fost prezent şi ministrul Mediului, Mircea Fechet.

“Mă aflu în comuna Săruleşti din judeţul Călăraşi, la o acţiune a Gărzii de Mediu, împreună cu Poliţia Română şi cu Jandarmeria, în legătură cu tratarea ilegală a deşeurilor, în legătură cu depozitarea ilegală a acestora, dar mai important de atât, am dorit să fiu prezent astăzi aici pentru a putea să discut cu autorităţile locale, pentru a putea să discut cu reprezentanţii comunităţii locale, pentru că un lucru este cert, în această comunitate nu discutăm doar de o problemă de mediu. În această comunitate discutăm în primul rând de o problemă socială pe care statul român este dator să o rezolve într-o formă sau într-alta.Dincolo de lipsa sau existenţa autorizaţiilor de mediu şi dincolo de amenzile care se dau aici, ori de câte ori vine Garda de Mediu, problemele comunităţii rămân şi ele trebuie gestionate într-o formă sau într-alta”, a afirmat ministrul Mediului.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

El a precizat că l-a chemat pe primarul din Săruleşti la minister pentru a discuta această problemă a deşeurilor.

“Aş dori să menţionez faptul că mâine la prima oră l-am chemat pe primarul localităţii la minister. M-aş bucura să nu vină singur, m-aş bucura să vină însoţit şi de un reprezentant al comunităţii pentru a mă asigura că discutăm acelaşi lucru toţi, nu discut un lucru cu primarul şi alt lucru cu ceilalţi, pentru că, în mod cert, aşa cum arată astăzi acest câmp, este inadmisibil. Va trebui să găsim soluţii de a respecta toate exigenţele de mediu, va trebui să găsim soluţii de finanţare, dacă e cazul, pentru că nu îmi propun să mă prefac că aceşti oameni nu există. Acest lucru s-a întâmplat, din păcate, până astăzi şi aici, s-a întâmplat şi în multe alte comunităţi în care am fost şi eu personal, însă trebuie să acceptăm că această comunitate există, trebuie să acceptăm că această comunitate are activitatea pe care o are de ani de zile şi probabil o va avea şi în continuare şi trebuie să găsim acea formă legală prin care să nu avem probleme de mediu şi m-aş bucura să nu avem nici probleme sociale”, a mai declarat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului susţine că amenzile şi confiscarea deşeurilor nu rezolvă problema. 

“Amenzile nu rezolvă problema. Confiscarea acestor deşeuri nu rezolvă problema, pentru că eu sunt convins că dacă rămânem la aceste măsuri pe care le-am mai aplicat şi în trecut, probabil peste o săptămână, peste o lună, dacă vom veni din nou aici, vom găsi acelaşi lucru. Iar din acest motiv noi trebuie să identificăm soluţii serioase, nu doar amenzi”, a mai declarat Fechet.

El a precizat că autorităţile nu pot accepta ca deşeurile să fie incendiate sau cele periculoase să fie abandonate.

“Nu putem accepta ca deşeurile să fie incendiate. Nu putem accepta ca deşeurile periculoase care vin din dezmembrări auto sau din echipamente electrice şi electronice să fie abandonate pe undeva. Nu putem accepta ca lichidele periculoase din activitatea de dezmembrare să ajungă în pânza freatică sau în reţeaua de canalizare dacă ea există în această comunitate. Nu putem accepta ca deşeurile să fie depozitate direct pe pământ, pentru că există riscul contaminării solului şi riscul contaminării pânzei freatice”, a explicat ministrul Mediului.

La această acţiune a fost prezent şi Andrei Corlan, şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

“Garda Naţională de Mediu a desfăşurat multiple controale împotriva acestui fenomen de colectare, deţinere, valorificare ilegală a deşeurilor şi aici avem parte de un fenomen ilegal. A aplicat sancţiuni de 133 de milioane de lei anul trecut, a întocmit 687 de sesizări penale. Acestea sunt demersuri împotriva efectelor, nu elimină cauza”, a afirmat Andrei Corlan.

El a precizat că deşeurile găsite la Săruleşti vor fi confiscate.

“Astăzi se vor confisca deşeurile cu valoarea materială. Este o procedură nou implementată de către Garda de Mediu. Este cel mai descurajant mod de combatere a acestui gen de activităţi. Deci vor fi colectate deşeuri cu valoare materială, noi nu strângem gunoiul de aici. Noi dăm o lovitură afacerilor ilegale. Vor fi colectate deşeuri cu valoare materială. Au fost aplicate deja sancţiuni în cuantum de 200.000 de lei. Şi mai avem încă şase controle în desfăşurare”, a mai declarat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

Ministrul Mediului s-a referit şi la problema deşeurilor importate ilegale.

“În cazul deşeurilor importate ilegal, fie că discutăm despre maşini vechi, sunt TIR-uri întregi care intră în România cu maşini tăiate în două să încapă mai multe în TIR şi care ajung în România pentru că aici costurile de tratare sunt mici sau inexistente. Sunt TIR-uri întregi de echipamente electrice şi electronice care intră mascate sub forma unor bunuri second hand. Există importuri de textile mascate sub forma unor importuri de haine second hand, există importuri ilegale de cauciuc şi aşa mai departe. Din acest punct de vedere, îmi pare rău să constatăm că noi suntem exportatori de trufe şi importatori de gunoaie din toată Europa, însă un lucru pe care nu îl vom rezolva astăzi aici, dar îl putem rezolva la minister folosind instrumente digitale de trasabilitate a transporturilor de deşeuri şi deja există un astfel de sistem care începe să dea rezultate”, a declarat ministrul Mediului.

El consideră că trebuie intervenit la sursa acestor deşeuri.

“Discutăm de o problemă de crimă organizată, de multe ori, discutăm de o problemă de mare infracţionalitate pe care dacă nu o oprim la sursă, adică acele reţele care aduc aceste bunuri în România, degeaba ne luptăm cu micile comunităţi care îşi duc viaţa de pe o zi pe alta şi nu cred că se îmbogăţeşte nimeni din această activitate, noi va trebui să umblăm la sursă de acolo de unde provine adevărata problemă”, a mai afirmat Mircea Fechet.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.