Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a autorizat tranzacţia prin care compania Agroind Cauaceu va fi controlată de către Promat Comimpex şi familia Corbuţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care compania Agroind Cauaceu S.A. va fi controlată de către Promat Comimpex S.R.L. şi familia Corbuţ", a anunţat autoritatea de concurenţă.

"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", precizează autoritatea de concurenţă.

Promat Comimpex este deţinută, la rândul ei, de către Ameropa DG Holding A.G. şi familia Moldovan.

Anterior, acţionarii care deţineau controlul la Agroind Cauaceu erau Ameropa DG Holding A.G. şi familia Corbuţ. Practic, în urma tranzacţiei, Agroind va fi controlată de Ameropa, familia Moldovan şi familia Corbuţ.

Agroind are ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat.

Compania Promat, societăţile din grupul familiei Corbuţ, precum şi cele din grupul familiei Moldovan desfăşoară activităţi în sectorul agricol.

Ameropa DG Holding A.G. are ca principală activitate comerţul cu îngraşăminte chimice, cereale şi produse petrochimice. În România, grupul Ameropa este prezent, în principal, prin intermediul a trei companii: Azomureş, Ameropa Grains şi Chimpex.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.