Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Sage Automotive Interiors şi European Interior de către japonezii de la Asahi Kasei

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Sage Automotive Interiors şi European Interior de către japonezii de la Asahi Kasei

Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat tranzacţiile prin care Asahi Kasei Corp. (Japonia) preia Sage Automotive Interiors Inc. (SUA) şi European Interior este preluată de Asahi Kasei Corp şi AFI Industrial (Italia).

”Autoritatea de concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, arată Consiliul Concurenţei într-un comunicat.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Asahi Kasei Corp., din Japonia este listată la Bursa din Tokyo şi îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: produse chimice,  materiale de construcţii, produse farmaceutice şi dispozitive medicale. Asahi Kasei Corp. deţine o serie de subsidiare, preponderent în Asia, şi nu are o prezenţă directă în România.

Sage Automotive Interiors Inc. este prezentă în România prin compania European Interior, pe care o deţine împreună cu AFI Industrial din Italia. European Interior este activă în domeniul ţesăturilor pentru industria auto.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră