Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au fost instruiţi, în trei sesuni regionale, cum să folosească dronele pentru identificare a depozitelor ilegale şi pentru a depista posibile încălcări ale legislaţiei de mediu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În perioada 23–25 septembrie, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a organizat la Vama, Suceava, o sesiune naţională de instruire dedicată temei «Tehnologii noi pentru detectarea infracţiunilor legate de deşeuri»”, anunţă, miercuri, Garda de Mediu.

Au participat comisari din Suceava, Iaşi, Bacău, Covasna şi Olt, aceasta fiind ultima din cele trei sesiuni organizate, prin care a fost acoperită întreaga ţară.

”În teren, comisarii au folosit dronele DJI Matrice 350 RTK, dotate cu senzori LiDAR şi termici, pentru a simula misiuni reale de identificare a depozitelor ilegale şi pentru a depista posibile încălcări ale legislaţiei de mediu. Programul a inclus conversia coordonatelor în sistemul naţional, analiza zonelor suspecte, studii de caz şi schimburi de bune practici privind utilizarea concretă a noilor tehnologii în activitatea de control”, a mai transmis sursa citată.

În 18 septembrie, în şedinţa de Guvern a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care va face posibil să fie folosite ca probe în instanţă toate filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii de Mediu pe teren.

În cadrul unui proiect, au fost achiziţionate: 1 sistem integrat TIC, 8 sisteme de scanare a camioanelor, 271 de camere video de bord, 16 vehicule aeriene fără pilot, 8 vehicule utilitare echipate cu comunicaţii radio pentru transportul echipamentelor de monitorizare, 709 camere video purtate pe corp.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.