Grupul de firme specializat în soluţii pentru companiile aflate în impas economic, CITR Group, a anunţat marţi lansarea platformei de investiţii şi management ROCA, destinată companiilor româneşti aflate în dificultate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CITR Group va asigura managementul ROCA, iar acţionarii fondatori sunt acţionarii CITR, prin divizia de investiţii, familia Pavăl, prin PIF Industrial, Dan Şucu şi Astra Rail Management.

”ROCA îşi propune să contribuie la însănătoşirea mediului de afaceri din România, printr-o soluţie complexă pentru redresarea afacerilor locale: platforma atrage resurse de la investitori şi le distribuie eficient către companii care se confruntă cu dificultăţi financiare, de creştere sau de succesiune a fondatorului în business, cu scopul de a le asigura o structură stabilă şi o dezvoltare sănătoasă”, se arată în comunicat.

Anunţul vine în contextul în care, deşi România are economia cu cea mai mare creştere din Europa, jumătate dintre companiile locale importante sunt în stare de dificultate.

”În zona companiilor aflate în dificultate, cererea de finanţare nu se întâlneşte în mod natural cu oferta de investiţii. Prin urmare, am creat platforma ROCA, din dorinţa de a oferi mediului de afaceri o soluţie integrată, prin care resursele investitorilor să ajungă în parteneriat cu nevoile antreprenorilor. Ce distinge ROCA este că vedem oportunităţi acolo unde alţii văd riscuri – multe din companiile aflate în dificultate au un imens potenţial neexploatat, iar expertiza noastră în gestionarea situaţiilor de criză şi experienţa în scalarea afacerilor creează oportunitatea perfectă pentru a dezvolta, împreună afaceri solide”, a afirmat directorul general al ROCA, Rudolf Vizental.

ROCA participă la riscuri şi beneficii şi se implică activ în redresarea şi creşterea afacerilor, iar administrarea platformei este asigurată de divizia de management a CITR Group, potrivit companiei. Decizia plasării resurselor obţinute de la investitori revine board-ului de Investiţii, format din reprezentanţi ai investitorilor, iar suma maximă de finanţare este de două milioane euro pe proiect.

”Procentul cu care ROCA intră în capitalul social al unei companii din portofoliu este de minimum 60%, însă există posibilitatea de a seta de la început un mecanism de răscumpărare a acţiunilor de către antreprenor. Ciclul de restructurare al companiilor din cadrul ROCA presupune atragerea de resurse pentru o durată de 7 (+1) ani, ţintind un randament anual (IRR) de minimum 16%. Pe parcursul celor 7 (+1) ani se urmăreşte închiderea a două cicluri de investiţii, cu o marcare de profit la jumătatea perioadei (3,5 + 0,5 ani), iar diferenţa, la final”, se arată în comunicat.

Capitalul social al ROCA este în acest moment de 4,5 milioane de euro, iar din portofoliul platformei face parte deja compania S-Karp, producător român de încălţăminte din Braşov.

Reprezentanţii ROCA susţin că vor investi până la finalul acestui an în alte cinci companii şi estimează că până la finalul anului 2019 platforma va atrage resurse de 20 de milioane euro, bani care vor merge cu precădere în capitalul de lucru al companiilor din portofoliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.