Depresia îşi poate face simţită prezenţa în viaţa unei persoane treptat, fără măcar ca aceasta să realizeze că se confruntă cu afecţiunea. Ea ajunge să afecteze viaţa individului, starea generală, dar şi relaţiile acestuia.
Efectele se simt pe toate planurile, întrucât se poate întâmpla să apară dorinţa de izolare şi lipsa de interes faţă de orice activitate. În cazul depresiei, este necesar să se apeleze cât mai repede la ajutor specializat, cum ar fi terapiile la psihoterapeut sau psihiatru. Şi mediul social este foarte important. În aceste momente, ar trebui să existe un sprijin moral puternic din partea familiei şi a prietenilor. Iată mai multe informaţii despre semnele care pot indica depresia în rândurile următoare!
Principalele semne ale depresiei
Stările copleşitoare pot fi puse uneori pe seama unei perioade agitate sau a volumului mare de muncă. Este important să se facă diferenţa. Sunt indicii clare care vorbesc despre prezenţa uneia dintre cele mai cunoscute afecţiuni din lume. Principalele simptome ale depresiei sunt starea de apatie, tristeţea sau senzaţia de gol, lipsa de motivaţie şi interes, oboseala sau lipsa de energie, insomnia sau hipersomnia, sentimente de devalorizare sau chiar idei recurente de moarte. Ele sunt doar o parte dintre semnele care vorbesc despre această afecţiune. Iar în momentul în care acestea persistă este nevoie rapid de ajutor specializat. Mai sunt şi alte semne, cum ar fi migrene, pierdere în concentrare, capacitatea de gândire sau concentrare diminuate, dar şi altele prin care individul manifestă emoţii şi trăiri care îl copleşesc.
Când se consideră depresie
Se consideră depresie în momentul în care există 5 simptome într-o perioadă de două săptămâni. Când aceste stări continuă, este necesar să se ia măsuri tocmai pentru ca afecţiunea să nu se înrăutăţească şi mai mult. La nivel mondial, peste 260 milioane de persoane se confruntă cu această afecţiune. Să recunoşti că suferi de depresie nu este o ruşine, este un act de curaj prin care lupţi pentru tine, cu scopul tratării simptomelor respective. Este important de menţionat că depresia nu afectează doar starea emoţională, ci poate avea repercusiuni serioase asupra tuturor aspectelor vieţii.
Cum o poţi trata
O simplă programare la terapeutul potrivit te poate ajuta să găseşti răspunsurile de care ai nevoie şi să faci un plan de lucru. O şedinţă la un psiholog sau psihoterapeut îţi aduce, în primul rând prin susţinere, ascultare şi empatie. În al doilea rând, specialistul are metode şi tehnici care te pot ajuta să depăşeşti cu brio această perioadă din viaţa ta. Într-un cadru sigur, în care ţi se oferă încredere şi spaţiu, poţi găsi puterea să vorbeşti despre trăirile tale şi să găseşti, împreună cu terapeutul tău, soluţiile potrivite. Acesta poate să decidă dacă este sau nu cazul să mergi şi la un psihiatru pentru un tratament medicamentos.
Alte metode de ajutor
În această perioadă, sprijinul moral este de mare ajutor. Familia şi prietenii, care cunosc situaţia, îşi pot oferi suportul lor prin prezenţă şi ascultare. De asemenea, tehnici de relaxare, precum activităţi de mindfulness, plimbările în aer liber, practicarea sportului preferat sau adoptarea unor pasiuni, pot ajuta la ameliorarea depresiei uşoare până la moderate, scriu cei de la National Library of Medicine. Acestea aduc un plus de ajutor, dar cele mai eficiente rămân tratamentele specializate, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.