Încoronat duminică, pentru a şaptea oară, campion mondial la MotoGP, pilotul spaniol Marc Marquez a reflectat asupra perioadei dificile din ultimii ani.
Între 2019 şi 2024, Marquez a suferit patru operaţii la braţul drept după ce şi-a fracturat humerusul la Jerez în 2020. A căzut de peste 100 de ori pe pistă şi a ratat 30 de curse. „Am pierdut câţiva ani din carieră din cauza acestor accidentări, dar acei ani m-au învăţat multe. Înainte, acţionam din instinct, acum încerc să calculez puţin mai mult”, a explicat el luni în timpul unei conferinţe de presă virtuale. Marquez îşi aminteşte că a trebuit să ia, în mijlocul acestei perioade „foarte întunecate”, în 2023, „cea mai dificilă decizie a carierei mele: să părăsesc Honda sau să pun punct”.
Spaniolul a decis apoi să se alăture modestei formaţii Gressini: „Vreau doar motocicleta (Ducati), nu vreau un salariu. Merg pe gratis (...) ca să văd dacă mai pot lupta cu cei mai buni”, îşi aminteşte el cum au decurs negocierile.
În 2024 a câştigat un Mare Premiu la mai mult de 1.000 de zile după ultimul titlu cucerit. În anul 2025 a semnat cu echipa Ducati, iar duminică şi-a asigurat al şaptelea titlu după un sezon aproape perfect. Pentru el, acest titlu este „cel mai special”, la egalitate „cu cel din 2013”, când a devenit cel mai tânăr campion din istorie, la 20 de ani. „Dar pentru a-l obţine pe acesta, am suferit mult mai mult”, a subliniat el, întrucât în 2013, „când eşti tânăr, totul vine de la sine, cu instinct natural şi talent natural”.
Încoronat şi în 2014, 2016, 2017, 2018 şi 2019, Marquez spune că şi-a schimbat stilul de pilotaj şi „mentalitatea” de a-şi asuma riscuri doar „în momentele cruciale” pentru ca, la 32 de ani, să-şi „respecte în sfârşit corpul” devastat de accidentări. „Acum sunt împăcat cu mine însumi”, a repetat el.
Pe viitor, după ce l-a egalat la numărul de titluri mondiale pe fostul său rival, Valentino Rossi, Marc priveşte spre un nou pas: să-l ajungă din urmă pe legendarul italian Giacomo Agostini, care a câştigat opt titluri mondiale la clasa regină.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.