Cancerul de col uterin este a patra cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor din întreaga lume, iar România este, din păcate, pe primele locuri la nivel european în ceea ce priveşte morbiditatea (raportul dintre numărul celor bolnavi şi totalul populaţiei) şi mortalitatea asociată acestuia.
Peste 90% dintre cancerele de col uterin sunt cauzate de infecţia cu virusul HPV şi peste 80% dintre noi (femei şi bărbaţi) îl vor contacta în cursul vieţii. Din cele peste 200 de tipuri de HPV, 15 pot cauza cancer de col uterin şi se asociază cu alte cancere: anale, cancer de vulvă şi al vaginului, peniene şi oro-faringiene.
E adevărat că în multe cazuri infecţia nu are manifestări şi se vindecă de la sine, dar, când e persistentă, poate produce leziuni pre-canceroase şi maligne.
Din fericire, există teste genetice care pot depista tipul de tulpină (cu risc înalt, scăzut sau intermediar) şi, deşi un tratament pentru a elimina, efectiv, virusul nu există, avem metode de tratament prin care putem vindeca eventualele modificări sau leziuni produse de acesta în corp. „De-a lungul vieţii, te poţi infecta cu mai multe tulpini”, explică medicul ginecolog Ana Maria Bîţică, de la Spitalul MedLife Titan. „În general, când te-ai infectat prima dată, şansele să fie o singură tulpină sunt foarte mici, de regulă depistăm prezenţa mai multor tulpini la o testare. La prima testare poate fi identificată una, iar celelalte – mai târziu, pentru că rămân latente în corp chiar 5-10 ani şi se activează în momente de imunitate scăzută.”
De aceea, medicul recomandă testare Babeş-Papanicolau (PAP) anual după ce femeia şi-a început viaţa sexuală şi testarea (secvenţierea genetică) HPV o dată la trei-cinci ani, dacă are acelaşi partener, dacă rezultatul PAP e bun şi dacă între timp nu apar simptome, cum ar fi sângerările intermenstruale sau papiloamele. Testarea PAP şi HPV se pot face concomitent, deci nu e nevoie să mergi la medic de două ori. Totuşi, nu toate femeile înţeleg că ele sunt două teste diferite, care nu se înlocuiesc unul pe celălalt, ci se completează, atenţionează medicul.
PAP arată dacă există leziuni pe col, pe când testul HPV arată dacă există infecţie cu virusul HPV, şi cu ce tip de tulpină. „Pot să am PAP-test cu rezultat negativ, adică bun, dar, dacă fac testarea HPV, să constat că am şi diferite tulpini care nu au creat leziuni, încă", spune medicul Bîţică. În acest caz, trebuie deja început tratamentul, iar primul pas este vaccinarea împotriva HPV, recomandă ea. Chiar dacă vaccinul nu are efect asupra tulpinilor deja prezente (fiind un vaccin cu rol profilactic), el protejează împotriva altor tulpini, pe care le-am putea contracta în viitor.
În plus, există tratamente de stimulare a imunităţii care pot face ca virusul să devină latent (să „intre în adormire”), atât tratamente locale (ovule, unguente, spray-uri vaginale), cât şi medicamente administrate pe cale orală, în cure de câteva luni. Acestea pot fi eficiente şi în lupta cu tulpinile cu risc înalt, doar că cel mai probabil va fi nevoie de mai multe cure de tratament.
„În plus, e important şi stilul de viaţă”, afirmă dr. Bîţică: „alimentaţia, odihna, mişcarea, renunţarea la alcool şi la fumat – acestea ajută enorm imunitatea –, dar şi limitarea numărului de parteneri sexuali”.
După tratament, când HPV-ul s-a negativat, e nevoie să îl repetăm în fiecare an, timp de trei ani, ca să vedem dacă se reactivează. Dacă nu, riscul să se reactiveze e foarte mic, şi reluăm testarea HPV o dată la trei ani sau, atrage atenţia medicul, la 6-12 luni după tratamente chirurgicale la nivelul colului sau după ce am schimbat partenerul sexual. Nu mai repede de 6-12 luni, pentru că aceasta este durata minimă de care e nevoie pentru a depista cât mai precoce o tulpină nouă.
Mai mult, dacă e nevoie să facem tratament împotriva infecţiei cu HPV, şi partenerul ar trebui să îl urmeze, pentru că e unul dintre puţinele virusuri care se transmit şi prin contact sexual protejat, iar reinfectarea de la acelaşi partener e posibilă. În plus, e posibil ca femeia şi bărbatul să aibă tulpini diferite.
Şi bărbaţii se pot testa HPV la medicul urolog, chiar dacă acest lucru e mai puţin cunoscut. „Eu recomand şi testarea partenerului”, spune dr. Bîţică.
Testarea HPV, tratamentul medicamentos şi vaccinarea previn atât cancerul de col, cât şi inconvenientele serioase legate de tratamentul chirurgical (asta când nu se impune tratament chirurgical de primă intenţie), cu condiţia ca eventualele tulpini să fie depistate cât mai precoce şi să se înceapă tratamentul cât mai repede.
Tratamentul chirurgical se aplică în cazul leziunilor pre-canceroase sau mai grave, prin excizia fragmentului din col afectat, însă acesta, deşi are rezultate excepţionale în ceea ce priveşte sănătatea colului, poate duce la complicaţii imediate sau pe termen lung: sângerări care pot ajunge până la hemoragii, modificări post-intervenţionale ale colului care, prin defecte de cicatrizare, pot duce ulterior la avorturi spontane, naşteri premature sau infertilitate.
O astfel de intervenţie chirurgicală trebuie să ia în calcul dacă femeia e la vârstă reproductivă, cum se întâmplă de cele multe ori, şi dacă îşi doreşte o sarcină, explică dr. Bîţică. Cu toate astea, uneori este unica opţiune terapeutică.
Medicul subliniază şi că există transmitere a virusului HPV de la mamă la făt în timpul sarcinii, iar gradul şi tipul de afectare fetală depind de vârsta gestaţională la care s-a produs infectarea intrauterină. De aceea, femeia ar trebui să se testeze HPV şi, dacă e cazul, să facă tratament înainte de rămâne însărcinată.
Iar dacă de-abia în timpul sarcinii se constată că are leziuni pre-canceroase, opţiunile sunt destul de limitate – se intervine chirurgical numai dacă leziunile sunt foarte avansate, altfel femeia trebuie să aştepte până după naştere.
Pe de altă parte, spune medicul, nu există o predispoziţie genetică pentru a contracta virusul HPV – deoarece este un virus care se transmite prin contact sexual, contact direct piele pe piele sau, foarte rar, prin obiecte contaminate.
Deşi cancerul de col este complet prevenibil prin vaccinarea împotriva HPV şi, chiar dacă există testare genetică foarte simplă şi eficientă pentru depistarea lui, multe femei ajung foarte târziu la medic.
„Femeia nu ar trebui să aştepte să sângereze intermenstrual (n.r. constant, timp de mai multe luni) să aibă papiloame sau dureri, până să ajungă la medic”, afirmă dr. Bîţică. „Dacă această testare ar fi realizată de un număr cât mai mare de femei, poate am reuşi să schimbăm puţin statisticile, în sens pozitiv. Testarea nu e dureroasă, incomodĂ sau anevoioasă şi chiar salvează vieţi; ar trebui să reprezinte o prioritate legată de propria sănătate.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
