România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte protecţia mediului pe sectoare precum emisiile de gaze, planul naţional integrat energie-mediu sau vegetaţia urbană, însă riscă să nu atingă pe deplin ţintele de reciclare pentru deşeurile municipale şi de ambalaje până în 2025, arată un raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), publicat luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Raportul AEM ”Starea mediului în Europa 2025”, publicat odată la cinci ani, plasează România printre ţările care au ”un rol activ, cu progrese notabile, dar şi provocări care necesită acţiune susţinută”.
 
Printre progresele realizate de România se numără faptul că a adoptat o strategie pe termen lung care urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi tranziţia către o economie neutră climatic până în 2050 şi lucrează la actualizarea Planului naţional integrat energie-mediu (NECP 2021-2030), în vederea alinierii cu ambiţiile europene şi cu strategia pe termen lung.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, alte puncte forte sunt legate de faptul că în multe oraşe mari s-au estimat ”suprafeţe considerabile acoperite de vegetaţie urbană, reflectând preocuparea pentru spaţii verzi urbane”, dar şi de îmbunătăţiri la nivel de management al deşeurilor şi reciclare, sub influenţa legislaţiei UE şi a mecanismelor de avertizare timpurie legate de ţintele de reciclare municipală şi pentru ambalaje.
 
Cu toate acestea, ţinta de reciclare rămâne una dintre provocările cu care se confruntă România, raportul indicând că există riscul ca ţintele de reciclare pentru deşeurile municipale şi de ambalaje să nu fie atinse pe deplin până în 2025.
 
”Presiunea asupra biodiversităţii şi sănătatea ecosistemelor rămân teme sensibile, din cauza agriculturii intensive, fragmentării habitatelor şi utilizării terenurilor. În unele zone, resursele de apă şi sistemele hidrologice sunt supuse stresului, mai ales în perioade de secetă şi variabilitate climatică. Dezvoltarea economică necesită investiţii majore în tehnologii curate, tranziţie energetică şi adaptare la schimbările climatice - transformarea clădirilor, modernizarea infrastructurii, electrificarea transporturilor”, sunt alte domenii în care România are aspecte de îmbunătăţit.
 
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis că raportul realizat la nivel european ”arată, încă o dată, că natura nu mai poate aştepta”. 
 
”România are obligaţia să accelereze măsurile de refacere a biodiversităţii, de gestionare sustenabilă a resurselor de apă şi de sprijinire a comunităţilor în faţa schimbărilor climatice. Protejarea mediului nu este o cheltuială, ci o investiţie în sănătatea oamenilor, în competitivitatea economiei şi în siguranţa generaţiilor viitoare”, a afirmat Diana Buzoianu.
 
Acelaşi raport indică faptul că Uniunea Europeană a înregistrat progrese semnificative în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în îmbunătăţirea calităţii aerului şi în creşterea ponderii energiilor regenerabile, însă starea generală a mediului rămâne îngrijorătoare, natura fiind în continuare supusă degradării, exploatării excesive şi pierderii biodiversităţii, iar schimbările climatice intensificându-se într-un ritm alarmant, cu efecte directe asupra sănătăţii, securităţii şi economiei europene.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.