Premierul Marcel Ciolacu a analizat, joi, împreună cu membri ai Cabinetului, stadiul îndeplinirii angajamentele asumate de Guvernul României – ţinte şi jaloane – necesare pentru depunerea cererii de plată numărul 3 din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, şeful Executivului le-a cerut miniştrilor coordonatori de reformă să aibă consultări permanente cu reprezentanţii Comisiei Europene, inclusiv la nivel tehnic, pentru ca ţintele şi jaloanele să fie îndeplinite în acord cu cerinţele europene şi valorificând experienţa celorlalte state membre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Vreau să ne concentrăm în continuare serios asupra a ceea ce avem de făcut la nivelul Guvernului pentru depunerea cererii de plată numărul 3, prin care România va beneficia de peste 3 miliarde de euro, atât sub formă de grant, cât şi împrumut. Sunt bani de care cetăţenii români, comunităţile locale şi economia au nevoie. Menţinem dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene şi, în baza unui calendar asumat, vom închide într-un termen cât mai scurt toate jaloanele pe care le mai avem de îndeplinit”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
 
Ca urmare a depunerii cererii de plată nr. 3, România va beneficia din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de 2,047 miliarde de euro sub formă de grant şi de 1,095 miliarde de euro sub formă de împrumut.
 
La reuniunea Comitetului interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, ministrul Familiei, Natalia Intotero, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, şi secretarul de stat în MIPE, Teodora Preoteasa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.