Ministerul Comerţului din China a anunţat duminică că se opune ferm celor mai recente reglementări ale Statelor Unite împotriva Huawei şi că va lua toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile şi interesele firmelor chineze, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul a afirmat într-o declaraţie că îndeamnă Statele Unite să oprească imediat acţiunile greşite.

Administraţia Trump a decis vineri să blocheze livrările de cipuri către compania Huawei Technologies, amplificând temerile de represalii chineze şi provocând scăderea puternică a acţiunilor producătorilor americani de echipamente pentru fabricar a cipurilor. Noua regulă a intrat în vigoare vineri, dar va avea o perioadă de graţie de 120 de zile.

Ziarul chinez Global Times, citând o sursă neidentificată, a relatat că Beijingul este pregătit să includă companiile americane pe o „listă de entităţi nesigure”, ca reacţie la noile restricţii împotriva Huawei.

Contramăsurile chineze includ lansarea de investigaţii şi impunerea unor restricţii împotriva unor companii din SUA, cum ar fi Apple, Cisco Systems şi Qualcomm.

"SUA au utilizat puterea naţională şi au folosit aşa-numita îngrijorare legată de securitatea naţională drept scuză şi au abuzat de controalele de export pentru a continua să excludă unele companii din alte ţări", a afirmat Ministrul Comerţului din China în declaraţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.