Central Media Enterprises (CME), compania mamă a Pro TV, vinde operaţiunile din Croaţia şi Slovenia companiei Slovenia Broadband, parte a United Group, pentru 230 milioane de euro, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CME anticipează că vânzarea va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar suma obţinută în urma tranzacţiei va fi folosită petru rambursarea unui împrumut de 250,8 milioane de euro scadent în 2018, a anunţat luni compania.

Rambursarea creditului va reduce costul mediu de împrumut al CME cu 2,75 puncte procentuale, la 4,5%.

”Această tranzacţie scoate în evidenţă atractivitatea bradcasterilor din regiune. De asemenea, ne apropie semnificativ de obiectivul nostru pe termen lung de a crea un profil mai corect al operaţiunilor noastre”, afirmă în comunicat directorul general al CME, Michael Del Nin.

CME este activ pe şase pieţe est-europene, cele mai mari surse de profit fiind operaţiunile din Cehia şi România.

Odată cu creşterea profiturilor în ultimii ani, CME a intensificat eforturile de rambursare a unor datorii de circa 1 miliard de dolari, contractate înainte şi după criza financiară de acum aproape 10 ani.

CME deţine în România posturile Pro TV, PRO TV Internaţional, Acasă, Acasă Gold, PRO Cinema, Sport.ro şi MTV România, precum şi mai multe site-uri. Totodată, în operaţiunile de pe piaţa românească sunt incluse şi posturile din Republica Moldova, respectiv PRO TV Chişinău şi Acasă în Moldova.

În primul trimestru, CME a înregistrat în primul trimestru venituri de 38,9 milioane de euro în România, în creştere cu 20,3% faţă de 32,3 milioane de euro în urmă cu un an, în timp ce profitul operaţional a avansat cu peste 55%, rezultate care au avut o contribuţie importantă la rezultatele grupului.

La nivel de grup, veniturile CME au crescut cu 4,7% (8,1 în termeni comparabili), l 35 de milioane de dolari, în timp ce profitul operaţional a avansat cu 29,4% (35,2%), la 22,13 milioane de dolari.

CME este înregistrată în Bermude şi listată la bursa NASDAQ din New York şi la Bursa de Valori de la Praga. Grupul a fost înfiinţat de omul de afaceri american Ronald Lauder 1994. CME are operaţiuni în România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Slovacia şi Slovenia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.