Cel mai reputat specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Dr. Anthony Fauci, a declarat miercuri că medicamentul antiviral experimental Remdesivir, al companiei de biotehnologie Gilead Sciences, poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19, după ce rezultatele preliminare ale unui studiu clinic au arătat miercuri că ajută anumiţi pacienţi să se refacă mai rapid după boala provocată de noul coronavirus, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fauci conduce National Institute of Allergy and Infectious Diseases din Statele Unite din anul 1984.

Rezultatele preliminarii ale unui studiu clinic guvernamental au arătat că pacienţii trataţi cu Remdesivir au avut o perioadă de recuperare mai rapidă cu 31% faţă de cei care au primit placebo, rezultatele fiind salutate de Fauci ca fiind ”extrem de importante”.

Gilead a anunţat miercuri că Remdesivir a ajutat la îmbunătăţirea şanselor de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19, studiul gestionat de autorităţile guvernamentale oferind date suplimentare care sugerează că medicamentul este mai eficace dacă este administrat la începutul infecţiei.

Acţiunile Gilead au crescut cu peste 7% în urma informaţiilor.

”Datele arată că Remdesivir are un efect pozitiv semnificativ în diminuarea perioadei de recuperare. Acest lucru este foarte important”, a declarat Fauci reporterilor la Casa Albă, comparând anunţul cun un moment din 1986, ”când căutam medicamentele pentru HIV şi nu aveam nimic”.

”Acesta va fi standardul pentru tratament”, a anticipat Fauci, adăugând că ”FDA colaborează cu Gilead în acest moment pentru a stabili mecanismele prin care tratamentul va fi disponibil pentru cei care au nevoie de el”.

Informaţiile contradictorii din ultimele săptămâni legate de Remdesivir au influenţat pieţele financiare, iar Fauci a avertizat că trebuie analizate datele complete.

Preşedintele Donald Trump a salutat miercuri informaţiile publicate de Gilead, ca fiind o veste bună.

”Există acum suficiente date pentru a susţine o analiză a aprobării de urgenţă a medicamentului de către FDA”, a scrIs pe Twitter fostul şef al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA, Scott Gottlieb.

În pofida emoţiei provocate de aceste informaţii, dr. Lawrence K. Altman, membru al The Wilson Center din Washington DC, a spus că este nevoie de mai multe date.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.