XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, anunţă un venit operaţional record de 506,7 milioane euro înregistrat în 2025, cu 16,4% mai mare decât anul precedent.
”XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, anunţă un venit operaţional record de 506,7 milioane euro înregistrat în 2025, cu 16,4% mai mare decât anul precedent, şi peste 864.000 de clienţi noi, avansul fiind de 73,4%, comparativ cu 2024. Numărul total de clienţi a depăşit 2,16 milioane”, anunţă grupul.
Potrivit rezultatelor preliminare ale companiei, în primele 28 de zile ale lunii ianuarie 2026, peste 117.000 de clienţi s-au alăturat platformei.
Numărul investitorilor activi a crescut, de asemenea, atingând un nivel record de 1,19 milioane (creştere de 69,7% faţă de 2024). Costul mediu de achiziţie a unui client a rămas neschimbat în 2025, de 160 euro.
„Interesul tot mai mare pentru investiţii arată că oamenii caută soluţii simple, accesibile şi de încredere pentru a-şi gestiona banii. Pentru noi, scopul rămâne să oferim o experienţă uşor de folosit, instrumente relevante şi conţinut educaţional care să îi ajute pe investitori să ia decizii informate, indiferent de nivelul lor de experienţă”, spune Irina Cristescu, general manager XTB România.
La sfârşitul anului 2025, activele investitorilor XTB se ridicau la aproximativ 10,8 miliarde euro. Distribuţia veniturilor pe clase de instrumente arată că, anul trecut, cea mai mare parte a veniturilor (43,7%) a provenit din CFD-uri bazate pe mărfuri, în special cele legate de preţurile aurului, gazelor naturale şi cacao.
A doua cea mai profitabilă clasă de active a fost cea a CFD-urilor pe indici, în principal cei americani US100 şi US500, dar şi DAX german, care au reprezentat 36% din structura veniturilor (faţă de 33,3% în anul precedent). Mai departe, CFD-urile pe valute au contribuit cu 13,7% la venituri (în scădere faţă de 14,6% în anul precedent), cele mai profitabile instrumente din această clasă fiind cele bazate pe criptomonede, în special Ethereum şi Bitcoin.
În 2025, peste 90% din primele tranzacţii efectuate de noii utilizatori din UE au inclus acţiuni, ETF-uri şi Planuri de Investiţii pe termen lung. Veniturile generate din tranzacţionarea de acţiuni şi fonduri ETP au crescut, depăşind 18 milioane euro pentru întregul an 2025, ceea ce reprezintă o creştere de peste 155% faţă de anul precedent.
Printre cele mai tranzacţionate 10 acţiuni la XTB, piaţa americană a dominat, liderii incontestabili fiind Nvidia şi Tesla, urmaţi de Orlen, companie poloneză din domeniul energiei. Din perspectiva ETF-urilor, clienţii XTB au căutat, în primul rând, expunere pe piaţa de capital americană, în special pe S&P 500, spun reprezentanţii grupului.
”A fost cel mai bun an din istoria XTB din multe puncte de vedere. Acest lucru confirmă faptul că, în ciuda intensificării eforturilor noastre de marketing şi comunicare, suntem capabili să menţinem indicatorii-cheie de eficienţă cruciali pentru noi. În 2026, avem obiective şi mai ambiţioase şi intenţionăm să achiziţionăm cel puţin 250.000 până la 290.000 de utilizatori noi în fiecare trimestru. Ne propunem să ne consolidăm poziţia în Europa, Asia, Orientul Mijlociu şi Chile”, explică Omar Arnaout, CEO al XTB.
În 2026, dar şi în anii următori, Grupul XTB va continua paşii către transformarea într-o aplicaţie universală de investiţii cu oferte personalizate pentru a ajuta clienţii să îşi investească banii în mod eficient atât pentru obiectivele pe termen scurt, cât şi pentru cele pe termen lung.
Portofoliul de produse include lansarea treptată a tranzacţionării spot cu criptomonede, începând cu America Latină şi extinzându-se, ulterior, pe pieţele europene. După lansarea produselor de trading de tip Opţiuni în Cipru, XTB va extinde acest serviciu şi în alte ţări europene.
Un alt produs nou cu un potenţial important de diversificare a veniturilor este tranzacţionarea cu marjă.
”Tranzacţionarea cu efect de levier câştigă popularitate la nivel global, motiv pentru care XTB lucrează la proiectarea finală a produsului şi la identificarea unui partener care să asigure finanţarea acestuia. Ultima dintre inovaţiile anunţate este extinderea orelor de tranzacţionare dincolo de sesiunea principală a bursei de valori. Astfel, XTB intenţionează să introducă mai întâi tranzacţionarea pe piaţa americană într-un format de 24 de ore, 5 zile pe săptămână, şi apoi să extindă treptat orele de tranzacţionare şi pe pieţele europene. Securitatea conturilor va rămâne o prioritate absolută, cu îmbunătăţiri planificate, inclusiv o măsură de urgenţă pentru blocarea instantanee a conturilor şi tranzacţiilor şi verificarea apelurilor primite. Aceste măsuri vor alinia securitatea XTB la standardele din industria bancară”, arată grupul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







