Marcel Boloş a precizat că Programul Operaţional de Transport are o alocare bugetară de 9,2 miliarde euro şi pentru perioada de programare 2021-2027 sunt incluse peste 630 de drumuri noi, 480 km de cale ferată şi 200 km de linie de metrou şi tramvai. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene că este foarte important ca CNAIR, CFR Infrastructură, Metrorex să îşi pregătească din timp documentanţia tehnico-economică pentru a putea accesa aceşti bani, deoarece lucrul la studiile de fezabilitate durează de obicei cam doi-trei ani până când ajunge documentaţia să fie completă pentru implementarea proiectelor strategice de dezvoltare a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„9,2 miliarde euro are bugetul alocat Programul de Transport şi peste 630 de drumuri noi, 480 km de cale ferată şi 200 km de linie de metrou şi tramvai care sunt indicatori în perioada de programare 2021-2027. Aici un rol foarte important îl au companiile statului român, respectiv cele care se află în coordonarea Ministerului Transporturilor, în special CNAIR, Compania de Căi Ferare CFR Infrastructură, Compania de metrou şi foarte important centralizarea pentru ceea ce înseamnă componenta de infrastructură locală, respectiv implicarea autorităţilor publice locale în procesul de implementare a proiectelor de infrastructură de transport - de la variante ocolitoare până la drumuri de legătură cu autostrăzile. Ce este nevoie la nivel local pentru componenta de infrastructură. Sunt măsuri foarte importante pentru a flexibiliza cadrul instituţional şi a implica toate structurile care aparţin de autorităţile locale pentru ca acel deviz şi implementarea acestui buget să poată avea loc”, a explicat Marcel Boloş, întrebat luni la Antena 3 ce buget are Programul de Transport şi cum ar putea ţara noastră să acceseze aceşti bani.

Chestionat care ar fi condiţia esenţială pe care trebuie să o îndeplinească aceste companii ca să obţină aceşti bani, ministrul PNL a răspuns: „Întâi de toate să îşi pregătească documentaţiile tehnico-economice din timp”.

„Foarte important pentru România este ca studiile de fezabilitate la care se lucrează în principal câte doi-trei ani până când ajunge documentaţia să fie matură şi să poată să fie folosită pentru implementarea acestor proiecte strategice de dezvoltare a României. De asemenea, foarte important, prevăzut şi în PNRR, este operaţionalizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere. Este practic o spargere, o divizare a activităţii actualei structuri a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi organizarea separată a componentei de investiţii în infrastructură. Asta va permite atragerea de specialişti în domeniu bine remuneraţi pentru că România are nevoie de această infrastructură de transport la care se adaugă şi cea din PNRR, aşa încât oportunitatea istorică pe care o avem pentru dezvoltarea infrastructurii de transport să nu o ratăm, prin slaba capacitate pe care o avem de implementare a proiectelor”, a completat Boloş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.