Biofarm, unul dintre cei mai mari producători de medicamente şi suplimente alimentare din România, a realizat în primul semestru din acest an un profit net în creştere cu 22%, de 36,4 milioane lei, în timp ce veniturile nete din vânzări realizate în prima parte a anului au crescut cu 14%, la 117,98 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Veniturile nete din vânzări realizate în primul semestru al anului 2021 au fost de 117.985.641 lei, în creştere cu 14% faţă de primul semestru al anului 2020. Strategia companiei este de a continua creşterea susţinută atât pe piaţa din România, prin consolidarea brandurilor existente şi prin dezvoltarea de noi branduri, cât şi pe pieţele externe", arată raportul companiei.

În primul semestru al anului, ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 2,1% din vânzările totale nete ale Biofarm. Produsele companiei au fost exportate în cinci ţări: Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Ucraina şi Azerbaijan.

Pentru anul 2021, Biofarm SA îşi propune creşterea cotei de piaţă, eficientizarea permanentă a activităţii operaţionale şi consolidarea avantajului competitiv al portofoliului de produse, în vederea creşterii susţinute a cotei de profitabilitate.

"În ultima perioadă, sistemul sanitar românesc s-a aflat într-o perioadă de cumpănă din cauza noului virus SARS-CoV-2. Pandemia COVID-19 a fost şi rămâne o provocare pentru domeniul farmaceutic, dar nu din perspectiva încetinirii sau încetării activităţii, ci din contra din perspectiva continuităţii sau a îmbunătăţirii activităţii. Afecţiunile pacienţilor români au rămas aceleaşi în perioada pandemiei şi tratamentele lor nu au putut fi amânate, prin urmare, companiile care activează în această industrie au luat toate măsurile pentru ca activitatea lor să se desfăşoare fără sincope", se mai arată în raport.

În aceste condiţii, piaţa farmaceutică are o evoluţie pozitivă, descrisă printr-o concurenţă în creştere, investiţii masive în media şi penetrarea pieţei de către producătorii internaţionali de OTC şi suplimente alimentare.

Biofarm a fost înfiinţată în 1990 şi este unul dintre cei mai mari producători de medicamente şi suplimente alimentare din România. Este cel mai mare producător român de capsule gelatinoase moi, între primii trei producători români de soluţii şi suspensii pentru administrare orală şi unul dintre cei mai mari fabricanţi de comprimate şi drajeuri din România.

Compania are peste 200 de produse în portofoliu şi acoperă peste 60 de arii terapeutice. Pe 9 dintre cele 60 de arii terapeutice, Biofarm este lider de piaţă.

Biofarm are o capitalizare de 605 milioane lei. SIF Muntenia deţine 51,57% din acţiuni, iar SIF Banat Crişana 36,74%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.