Garanti BBVA, bancă parte a Grupului Garanti BBVA România, a înregistrat în 2022 un profit net de 191 milioane de lei, cu 34,3% mai mare decât în anul precedent, în timp ce veniturile nete ale băncii au crescut cu 20%, la 550 milioane de lei în 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, banca Garanti BBVA a înregistrat în primul trimestru o creştere a creditelor de 14,7% şi, respectiv, o creştere a depozitelor de 15,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net a urcat la 72,2 milioane de lei, aproape dublu faţă de primul trimestru al anului trecut.

”Garanti BBVA, bancă parte a Grupului Garanti BBVA România, a înregistrat în 2022 un profit net de 191 milioane de lei, cu 34,3% mai mare decât în anul precedent. Veniturile nete ale băncii au urcat la 550 milioane de lei în 2022, cu 20,1% mai mari faţă de 2021. În plus, banca a înregistrat rezultate solide atât în ceea ce priveşte volumul creditelor, cât şi al depozitelor, ceea ce reflectă atenţia acordată asigurării unui portofoliu solid şi echilibrat. Astfel, Garanti BBVA a înregistrat în 2022 un volum total de credite de 9 miliarde de lei, în creştere cu 14,4%, şi depozite de 10,2 miliarde de lei, în creştere cu 15,8%.  Majorarea a fost susţinută de creşterea tuturor segmentelor de business – Corporate, Retail şi IMM – ceea ce demonstrează încrederea clienţilor, deopotrivă persoane fizice şi juridice, în bancă”, anunţă banca.

Cu aceste rezultate, 2022 devine cel mai bun an al Garanti BBVA în România, performanţă înregistrată în ciuda incertitudinilor economice.

La nivelul grupului Garanti BBVA România, ce reuneşte banca şi cele două IFN-uri, Garanti BBVA Credite de Consum şi Garanti BBVA Leasing, profitul net consolidat a crescut cu 16,5%, în timp ce veniturile nete consolidate au crescut cu 15,5%.  Volumul total de active ale Grupului a avansat cu 17% faţă de 2021, la 15,2 miliarde de lei. În plus, direcţia strategică a Garanti BBVA, centrată pe clienţi şi nevoile lor, a dus la creşterea numărului total de clienţi ai băncii în 2022.

“2022 a fost cel mai bun an de până acum pentru Garanti BBVA, cu rezultate care ne-au depaşit aşteptările. Progresul semnificativ pe care l-am înregistrat pe toate segmentele, fie că vorbim de depozite, credite sau portofoliu de clienţi, reiterează poziţia noastră solidă în piaţă. Cu un început de an foarte bun în 2023, ne menţinem obiectivele pe termen lung de a ne consolida poziţia, continuând să fim partenerul financiar de încredere al românilor”, a declarat Mustafa Tiftikcioğlu, CEO al Garanti BBVA România.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA Romȃnia, împreună cu Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum şi credite de consum.

Garanti BBVA România este deţinută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acţionarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.