Autoritatea germană de reglementare a datelor investighează proiectul Worldcoin al lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI, de la sfârşitul anului trecut, din cauza preocupărilor legate de procesarea la scară largă a datelor biometrice sensibile, a declarat preşedintele autorităţii de reglementare pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Worldcoin, care a fost lansat săptămâna trecută, cere utilizatorilor să-şi scaneze irisul în schimbul unui ID digital şi, în unele ţări, criptomonede gratuite, ca parte a planurilor de a crea o nouă ”reţea financiară şi de identitate”.

Oficiul de Stat Bavarez pentru Supravegherea Protecţiei Datelor a început să investigheze Worldcoin în noiembrie 2022, din cauza temerilor că proiectul urmăreşte să proceseze ”date sensibile la o scară foarte mare”, folosind noi tehnologii, a declarat Michael Will, preşedintele autorităţii de reglementare a landului, pentru Reuters, în comentarii trimise prin e-mail.

Will a spus că autoritatea de reglementare a landului bavarez este autoritatea principală care investighează Worldcoin, în conformitate cu regulile de protecţie a datelor ale Uniunii Europene, deoarece Tools For Humanity, compania din spatele Worldcoin, are o filială germană acolo.

”Aceste tehnologii nu sunt la prima vedere nici stabilite, nici bine analizate pentru scopul specific de bază al prelucrării în domeniul transferului de informaţii financiare”, a spus Will.

Acest lucru duce la o serie de riscuri, inclusiv dacă utilizatorii şi-au dat consimţământul explicit pentru ca datele lor biometrice extrem de sensibile să fie procesate pe baza unor informaţii ”suficiente şi clare”, a spus Will.

Worldcoin nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Site-ul său web descrie că reţeaua sa ”protejează confidenţialitatea” şi spune că datele personale sunt stocate în formă criptată.

Fundaţia Worldcoin, o entitate cu sediul în Insulele Cayman, a declarat săptămâna trecută că respectă regulile Uniunii Europene şi va continua să coopereze cu solicitările organismelor de conducere de informaţii despre practicile sale de confidenţialitate şi de protecţie a datelor.

De la lansarea proiectului, oamenii şi-au scanat feţele la un ”orb” sferic strălucitor, în centrele de înscriere din întreaga lume, inclusiv în Franţa, Germania şi Spania.

Worldcoin spune că s-au înscris 2,1 milioane de oameni, mai ales în timpul unei perioade de probă în ultimii doi ani.

Susţinătorii confidenţialităţii şi-au exprimat de mult timp îngrijorarea cu privire la colectarea şi stocarea pe scară largă a datelor biometrice, care ar putea creşte supravegherea sau ar putea viza anumite grupuri demografice.

Mai multe autorităţi europene de supraveghere văd Worldcoin ca o chestiune de interes şi au solicitat informaţii, a adăugat Will.

Autoritatea de supraveghere a confidenţialităţii din Franţa a declarat vineri că legalitatea colectării datelor Worldcoin ”pare îndoielnică”.

Autoritatea de reglementare a datelor din Marea Britanie a declarat, de asemenea, că va face anchete cu privire la proiect.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.