Următoarea versiune de iOS va aduce o mică schimbare, care va reprezenta o mare concesie din partea companiei ce este acuzată din ce în ce mai multe părţi de comportament anticoncurenţial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

iOS 14.5 va include, în sfârşit, o opţiune prin care utilizatorii pot alege aplicaţia de streaming muzical pe care vor să o folosească în mod curent. În prezent, redarea melodiilor care sunt disponibile pe platformele de streaming se face, în mod implicit, cu Apple Music.

După instalarea iOS 14.5, la prima comandă vocală prin care se cere redarea unei melodii, Siri va întreba utilizatorul ce aplicaţie preferă. Apoi, îi va cere acceptul pentru a accesa informaţiile din aplicaţia respectivă, înainte de a iniţia redarea melodiei.

Astfel, la o comandă de genul “Hey, Siri, play song X”, melodia va fi redată de fiecare dată direct în aplicaţia aleasă de utilizator. Această aplicaţie poate fi Spotify, YouTube Music sau alta similară.

Până acum, pentru a reda o melodie în Spotify, de exemplu, utilizatorul trebuia să specifice acest lucru clar în comanda vocală.

Este a treia categorie de aplicaţii pentru care Apple oferă posibilitatea alegerii aplicaţiei implicite în iOS 14, după browsere şi clienţi de email, reprezentând încă o concesie făcută de producătorul iPhone-ului, care este acuzat din ce în ce mai frecvent de abuz din poziţie dominantă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.