Numărul dosarelor de insolvenţă deschise în luna iulie a trecut de 1000, în creştere cu peste 10% faţă de luna iunie şi cu 26% faţă de perioada similară din 2025, potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro. Cel mai mare număr de dosare se înregistrează în Capitală - 248 de dosare deschise în iulie 2026, în creştere cu 25%, comparativ cu anul trecut. Domeniile cu cele mai multe dosare de insolvenţă sunt transporturile rutiere de mărfuri şi serviciile de mutare, care înregistrează un avans de 150%, faţă de anul trecut.
O majorare însemnată a numărului insolvenţelor se mai remarcă şi în comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, avans de 150%, în timp ce restaurantele raportează o creştere de 140%, faţă de luna iulie 2025.
"În luna iulie 2026, numărul dosarelor de insolvenţă depăşeşte pragul de 1000 de dosare, continuând trendul ascendent din lunile anterioare. Potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro, dacă în iunie 2026 au fost deschise peste 900 de dosare noi de insolvenţă, în iulie 2026 numărul acestora ajunge la 1016. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea anuală ajunge la circa 26%", se arată în analiza RisCo.ro.
Capitala înregistrează cel mai mare număr de dosare de insolvenţă din ţară, cu 248 de dosare deschise în iulie 2026, comparativ cu 199 în aceeaşi lună a anului trecut, ceea ce indică o creştere de 25%.
Analiza arată creşteri în mai multe judeţe, unele pornind de la un număr redus de dosare. În judeţul Ilfov, numărul dosarelor de insolvenţă a ajuns la 63 în iulie 2026, comparativ cu 52 în aceeaşi lună a anului precedent, ceea ce înseamnă un avans de 21%. Se remarcă un ritm de creştere accelerat de 48% în Bihor, după ce numărul dosarelor a urcat de la 40 la 59 în luna iulie a acestui an.
În Cluj au fost înregistrate 55 de dosare, ceea ce arată un plus de până la 20%. Trendul creşterii numărului de insolvenţe se observă şi în Timiş, unde numărul dosarelor s-a mărit de la 31 în iulie 2025 la 47 în luna iulie din acest an, indicând o creştere de 52%.
În judeţul Constanţa, se remarcă un avans de 63% în iulie 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, numărul dosarelor deschise majorându-se de la 27 la 44.
În Suceava observăm că de la 3 dosare în iulie 2025, se înregistrează 17 dosare noi în luna iulie 2026, în timp ce judeţul Giurgiu urcă de la 3 la 11 dosare, iar Tulcea ajunge la 13 dosare în luna iulie din acest an.
În intervalul analizat iulie 2025 - iulie 2026 se observă creşteri şi în judeţele Neamţ - de la 5 la 13 dosare, Sălaj - de la 4 la 10 dosare, Ialomiţa - de la 4 la 10 dosare, Mureş - de la 10 la 23 de dosare, Arad - de la 10 la 22 de dosare.
Judeţe cu mai puţine insolvenţe
Nu toate judeţele urmează trendul de creştere. Judeţul Olt, de exemplu, înregistrează cea mai vizibilă scădere, de până la 64% a dosarelor de insolvenţă (de la 11 la 4). Scăderi ale dosarelor de insolvenţă în iulie 2026 se înregistrează în Buzău (-58%), Teleorman (-38%), Caraş-Severin (-30%), Dolj (-27%), Alba (-20%), Maramureş (-10%) şi Iaşi (-6%). Vâlcea, Gorj şi Covasna raportează un număr constant de dosare faţă de anul trecut.
Domeniile cu cele mai multe dosare de insolvenţă sunt transporturile rutiere de mărfuri şi serviciile de mutare, care înregistrează una dintre cele mai mari creşteri, de la 20 la 50 de dosare, echivalentul unui avans de 150%. Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate urmează acelaşi ritm, cu o creştere de 150% (de la 10 la 25 de dosare), în timp ce restaurantele raportează o majorare de 140%. În acelaşi timp, domeniul lucrărilor de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii raportează o creştere a dosarelor de insolvenţă de 58%.
Analiza mai arată că lucrările de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale au ajuns la 68 de dosare în iulie 2026, faţă de 46 în iulie 2025, ceea ce este o creştere de aproape 48%. Insolvenţele din comerţul cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioscuri şi pieţe au crescut cu aproximativ 89%. Pe de altă parte, sunt şi domenii în care se înregistrează scăderi, cum este cultivarea plantelor nepermanente, cu un recul de aproape 17%.
