ANAF vrea să scoată la concurs anul următor toate cele 1.490 de posturi vacante, a declarat pentru Profit.ro preşedintele instituţiei, Lucian Heiuş. Concursurile de recrutare ar putea începe chiar din primul trimestru (intervalul ianuarie-martie), atenţie deosebită urmând să fie acordată deficitului de personal din administraţiile din teritoriu ale Fiscului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem acum vacante 1.490 de posturi de execuţie şi aş vrea ca la anul, începând chiar din primul trimestru, să le scoatem la concurs pe toate sau cât mai multe dintre acestea. Pentru a funcţiona eficient, ANAF are nevoie de o schemă de personal completă, mai ales că avem unele zone unde deficitele de oameni sunt destul de serioase şi afectează activitatea. Ocuparea posturilor vacante din teritoriu este un punct important al acestor planuri", a afirmat Heiuş, contactat de Profit.ro.

ANAF a derulat o serie de concursuri în această vară, la care au fost ocupate, potrivit informaţiilor primite de Profit.ro, doar 60% din posturi, mulţi candidaţi fiind respinşi din cauza punctajelor slabe obţinute. Angajările au avut loc în aparatul central, la regionala Bucureşti şi la direcţia de mari contribuabili (DGAMC), intenţiile de a mai organiza concursuri şi pentru unităţile din teritoriu, în această toamnă, fiind date peste cap de decizia Guvernului de a suspenda angajările la stat, cu unele excepţii, pentru a doua jumătate a anului.

În prezent, ANAF în scemă un maxim de 22.244 posturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.