(analiză realizată de Radu Limpede)
Totuşi, dacă ieşim din păguboasq paradigmă marxistă cu ” prelucrarea materiei prime” şi se trece la focus pe ”nevoia clientului” şi chiar la o educare într-o buclă de feedback tot mai înaltă a acestuia pe tronsonul Calitate / Reţeta / Gust / Marketing / Branding / IGP & DOC s.a., România ar putea replică într-un deceniu succesul Poloniei; iar în 2-3 decenii chiar pe al Franţei, Italiei sau Olandei.
Industria Alimentară poate deveni unul din cele ”7 motoare” bine turate doar dacă îşi face temele
Tot în analiza recentă News.ro intitulată ” 7 Motoare ale Economiei României ” scriam despre Agro-Food că:
Agricultura este deja un succes în ce priveşte comasarea fermelor mari vegetale şi plante tehnice deţinute fie de antreprenori locali, fie de străini; România a ajuns de ani buni un mare exportator de cereale (grâu, porumb) şi de plante oleaginoase (floarea soarelui, mai nou soia). Zootehnia însă este mult rămasă în urmă faţă de potenţial (frână fiind pesta porcină africană), cu excepţia avicolelor.
În anul 2025 se aşteaptă o nouă RECOLTĂ-RECORD de >30 milioane tone cereale, din care >12 milioane tone GRÂU [ Update - chiar 13 spre 14 milioane tone !] ; dacă preţurile nu scad foarte mult pe bursă globală a Euronext Paris, fermierii din România îşi pot “trage sufletele” din punct de vedere financiar şi reechilibra Bilanţurile şi mai ales cash-flow-ul, după anii grei de seceta, alternaţi de presiune a cerealelor ieftine din Ucraina vecină.
Industria Alimentară ”AGRO-FOOD” creşte însă mult sub potenţial: [ … ]
Zona aceasta se poate dezvolta pe bază de antreprenori serioşi care să facă SCALARE pe bază de Brand & Reţete bune respectat calitativ, marketing, economii de scală şi în paralel şi Export - şi nu pe baza “duşului” de ajutoare de stat, bani U.E. şi româneşti aruncaţi aiurea peste fermele fragmentate.
În partea a 3-a a analizei am proiectat dezvoltarea industriei României de alimente / “agro-food” în 2 mari scenarii: scenariul de continuitate şi cel dezirabil, ultimul însemnând că vom putea replică la 1/2 succesul POLONIEI, o ţară dublă că populaţie dar nu chiar dublă ca suprafaţă şi potenţial agricol.
[ … ] Scenariul nostru optimist pe Agro-Food se bazează pe performanţă recentă a Poloniei – economie cu o structură şi o istorie foarte apropiată de a României, ba chiar am ajuns acum vecini de clasament la PIB PPS per capita (ambele ţări cu câte 78%-79% din media U.E.). Polonia a creat mecanisme de piaţă eficiente şi a sprijinit apariţia unor JUCĂTORI MARI, performanţi, creatori şi beneficiari ai aşa-numitelor “ECONOMII de SCALA”:
Polonia e lider european şi între primii mondiali la MERE, dar şi la carne de pui / AVICOLE (aici şi România stă bine) şi la multe alte produse. Totuşi, merele şi carnea de pui sunt produse agricole de bază:
Polonia are însă companii regionale / multinaţionale care produc, marketeaza şi exportă: MASPEX, cu vreo 4 fabrici şi la noi, cu sucurile Tymbark şi ciocolată La Festă de la Vălenii de Munte şi biscuiţii Salatini de Craiova şi apă minerală Rio Bucovina, a preluat [ Update: cu 74% ] prin intermediul bursei de valori liderul vinurilor din România, compania din Republica Moldova PURCARI (listată BVB, deţînând crame în România, Bulgaria şi Rep. Moldova). Ca exemplu, MASPEX are vânzări anuale de cca. 3,7 miliarde de euro, iar Purcari abia la 77 mil. euro!
Polonia a ajuns astfel să exporte de 48 miliarde euro în 2022 şi de 52 miliarde euro în 2023; cu un aport în PIB de 7%, e probabil că VAB adus de Agricultură şi Alimente în PIB-ul de 846 de miliarde euro al Poloniei (2024) să fi atins aproape 60 miliarde euro (cifra de afaceri poate fi 3x VAB pe Agro-Food).
În scenariul nostru, am presupus că şi România poate şi ea tura inteligent acest motor – şi aici NU Statul, ci antreprenorii mici, medii şi mari sunt “cheia” – să ajungă în 2032 măcar la 1/2 din ce a reuşit Polonia în 2022-2024. Jumătate pentru că şi populaţia şi economia noastră sunt fix la jumătate faţă de Polonia.
Cifric, în scenariul optimist va creşte CAGR al Agro-Food de la +8,0% la +16,0% anual pentru decadă 2022-2032, rezultând într-o cifra VAB (iar cifra de afaceri poate fi x3 la acest sector faţă de VAB) de aproape 30 miliarde euro în 2032 faţă de <15 miliarde euro în scenariul de baza considerat acum.
Tabelul din Food & Drink Europe cu date Eurostat ne arată dintr-o privire că avem potenţial x2 strict raportat la populaţie şi x3 / x4 dacă luăm în considerare şi potenţialul agricol care trebuie să stă la baza sectorului alimentar:
https://www.fooddrinkeurope.eu/wp-content/uploads/2025/01/FoodDrinkEurope-Dată-Trends-2024.pdf
Cum anticipam în Partea 1 a analizei, cauzele ce ne-au ţinut în loc, opinia mea: nu lipsa banilor sau a subventilor mai mari CapEx sau OpEx, cum se tot invocă, sau dobânzi bancare mari, ci în primul rând lipsa culturii economice şi financiare de bază, adaptată sec. XX şi XXI; dar şi a curajului antreprenorial de a trece graniţele.
Ce crede* azi sectorul de profil din România că determină rămânerea noastră în urmă faţă de fostul ”vecin de pluton” Polonia, care a sprintat şi a reuşit să devină un jucător relevant pe continent?
* urmărind pe viu sau transcrise zeci de conferinţe din domeniu în ultimii 15 ani / interogând motoare A.I. LLM
SUBVENŢII mai mari de câteva ori, că în Vestul Europei: sigur că e necesar a ”LEVELED PLAYING FIELD”: trebuie să luptăm la Bruxelles pentru egalizarea subvenţiilor PAC (Politică Agricolă Comună), având în vedere că şi mare parte din costuri s-au ”armonizat” în defavoarea României de la aderarea din 2007 până astăzi.
Dar… nicidecum subvenţiile sunt principalul vinovat ! Cine a făcut cursuri de Economie şi Finanţe şi Eficienţă ştie un lucru de bază: ECONOMIILE de SCALA sunt cheia, de acolo se extrage valoare şi se obţine profit.
Pentru non-economişti, explic pe scurt conceptul ”economiilor de scală”: într-o întreprindere / firmă / companie ai costuri FIXE şi costuri VARIABILE; cele variabile cresc strict cu producţia în plus de bunuri şi/sau servicii: faci mai multe pâini => ai nevoie de mai multă făînă s.a.; cele fixe însă se achita indiferent de cât de mare este producţia ta; la producţie Zero ele sunt o pierdere; asta apasă mult pe afacerile mici, care au de împărţit Cheltuielile Fixe la un volum de U.M. (unităţi de măsură ale producţiei lor) redus.
Astfel, micii producători trebuie să facă eforturi să: 1) treacă peste Pragul de Rentabilitate printr-un volum de producţie & vânzări acoperitor, la care costurile lor fixe să fie acoperite de marja brută definită per produs după scăderea costurilor variabile x înmulţită cu volumul vândut; 2) Să atingă treptat ”economii de scală”, cele prin care costurile fixe SPECIFICE per U.M. produs devin tot mai mici, cu cât volumul producţiei creşte: de aici le cresc pas cu pas MARJELE. Care le permit cercetare-dezvoltare şi inovaţii / noi investiţii / abia în final profitul.
Antreprenorii-pursânge ştiu acest lucru (de la unul din ei am învăţat practic în carieră mea de consultant, cu exemple mai bune decât cele din cărţi); ei tac şi fac; doar că în conferinţele României apar mai mereu cei mici şi NEEDUCAŢI: ei mereu se VĂICĂRESC şi cer ajutor. Nu e o problema, toate statele lumii oferă ajutor micului antreprenor şi e bine să o facem şi noi: problema e că ei au ”ochelari de cal” şi nu văd sursa problemelor lor.
Ex.: Păstrăvăriile din judeţe din Muntenia intervievate în ziar de business vs. competitorii mari din Bulgaria – – Model Porter => din COST spre DIFERENŢIERE cu Gastronomie / Cazare & Restaurant aferent / Pescuit sportiv
E evident că dacă ai la Sud, în vecina Bulgarie, un competitor sau mai mulţi care mizează pe VOLUM, iar tu nu dispui încă de acel volum al producţiei în acvacultură (sau în orice altceva), tu nu ai cum să îi concurezi prin preţ: şi nu, nu e de vină statul bulgar că a inventat nişte subvenţii să îi ajute; de fapt, economiile de scală îi propulsează; ne văicărim, dar şi găsim soluţii: micii antreprenori intervievaţi recitau deja parcă din manualul de poziţionare a celebrului profesor Michael Porter şi au găsit soluţii bune: Pescuit sportiv + Turism + Restaurant + Gastronomie.
Bravo, asta e spiritul ! Doar jurnaliştii mai titrează văicăreli; în contrast, antreprenorii găsesc soluţii pentru viitor.
Ce cred eu că este nevoie? - PARADIGMĂ corectă / filosofia antreprenorială şi baza ideatică
Ce zic pe acest subiect manualele de Economie / Marketing / Finanţe?
Reinventăm noi roata sau mai degrabă facem un efort să ne dezvăţăm de păgubosul marxism & materialism dialectic care încă ne bântuie; aşadar să facem un efort să înţelegem economia de piaţă, varianta ei modernă, să înţelegem nevoia consumatorului local, european & mondial şi să aplicăm?
<< Sprijin pentru procesare locală (microfabrici, unităţi regionale) pt. a evita exportul de materie primă neprelucrată >>?
= MARXISM dăunător cu accentul pe materia primă; accentul trebuie pus pe NEVOIA CLENTULUI, spre calitatea pe care să o perceapă acesta (nutritiv, în papilele gustative, olfactiv, vizual asocierea cu o eticheta cu design memorabil & Brandul) + Reţeta IGP/DOC trebuie să fie RESPECTATĂ pe termen lung, fără modificări, fără furt la ingrediente (larg răspândit azi !)
În economia modernă de piaţă, capitalistă & concurenţială, demult nu mai e vorba de a PRELUCRA MATERIA PRIMĂ spre o valoare adăugată mai mare; focusul mental şi psihologic este de a SERVI o NEVOIE a CLIENTULUI în mod diferit de metodele din prezent (definiţia cea mai bună a Antreprenorului, la Peter Drucker) şi cu CALITATE înalta, pentru a duce la RECURENTĂ acelui client şi a veniturilor; apoi, focus pe economiile de scala.
Astfel, toate lamentările că ”exportăm grâu” în loc să producem biscuiţi şi pâine de export nu îşi au rostul. Nu doar că nu ajută, dar dăunează profund celor ce ar putea ajuta antreprenorul: politicienii cu politicile lor publice, economice şi industriale, bancherii, consultanţîi s.a. Dacă paradigma e greşită, toate în lanţ se dărâmă.
Da, exportăm grâu pentru că am putea hrăni cu el trei Românii în anii buni, iar Egiptul vrea grâul de la noi (şi din Ucraina sau Franţa) şi vrea să îşi producă local pâinea: LIPIILE lor tradiţionale, acolo, proaspete, pe loc.
Sigur că au apărut şi la noi uriaşe fabrici de pâine şi patiserie congelată (La Lorraine la Câmpia Tuzii, cea de la Titan, Bucureşti şi Lidas cu acţionariat românesc la Cataloi, Tulcea), dar ele adresează nişe specifice de piaţă. Nu ai cum să aplici reţeta pentru milioane de tone de grâu, când pâinea congelată e dorită de 1-3% din consumatori.
Dacă se extind şi la export (şi semnalele aşa arată) cu noile lor produse, da, vom ajunge cu un pas înainte spre rezultatul dorit. Dar obiectivul lor nu este de a ZĂDĂRNICI exportul de grâu; ci de a satisface clienţîi; pot integra în producţie şi grâu din Ucraina (grâul e un FUNGIBIL şi are cotaţii pe burse mondiale Euronext Paris & Chicago).
Sigur că avem 2 mari procesatori-exportatori: pufuleţii celebri Gusto (compania PhoenixY din Băicoi, Prahova, i-am găsit şi cumpărat şi la Brugge, Flandra, Belgia) sau Croco din Oneşti, ale căror sticks-uri sărate ajung pe toate continentele şi care au dus producătorul la o superbă marja net de profit de 25% spre 30% în anii recenţi.
DAR… Şi Gusto şi Croco au pronit la drum pentru a adresa o nevoie a clientului şi a-l fideliza şi ulterior au repetat experienţă de succes la export, pe piaţă unică a U.E. şi pe alte continente. Nicidecum nu au pornit la drum cu ideea că trebuie să ”adauge plusvaloare” - cum zic marxiştii - malaiului (făinii de porumb) sau grâului.
Nu, dragi Marxişti ce bântuiţi România, de 36 de ani s-a desfiinţat în România Comitetul de Stat al Planificării!
Că să fac o metaforă, PÂINEA de azi este GRÂU procesat DOAR LA NUTRIŢIONIŞTII care te sfătuiesc să mănânci mai puţin carbohidraţi sau să fii atent dacă nu ai intoleranţă la gluten. Altfel, cu o pondere de 8% până la 12% în pâinea obişnuită şi probabil <5% pondere în preţul final în specialităţile de pâine (cum sunt cele ale La Lorraine din Câmpia Turzii, preferatele mele recente), este clar că din punct de vedere economic nu poţi să spui că pâinea e grâu cu valoare adăugată: e în acelaşi timp şi mai degrabă o valoare adăugată a investiţiei Capex [ urmată de amortizare] în Utilaje automatizate şi o VAB de Muncă specializată, sau de Electricitate-Gaze, fiecare din aceste categorii cântărind în produsul final mai mult decât făină de grâu şi drojdia (sau maia) - ingredientele de bază.
Marxiştii vor sări că arşi la această argumentaţie; sigur că exagerez puţin, e evident că într-o regiune bogată în resursă X, se vor dezvoltă mai ales afaceri de prelucrare a acesteia, altfel e dificil (şi cu poluare şi emisii de CO2) să transporţi resursă Y peste mari.
Da, în Evul Mediu erau rare fluxurile majore de import-export materii prime, în afară celebrului ”Drum al Mătăsii”; dacă o zonă avea lemn, apăreau acolo superbe case şi porţi de lemn - că în Maramureş sau Secuime.
Dar astăzi paradigma s-a schimbat, şi nu de acum, ci de acum 2 secole de când a avut loc Industrializarea Lumii, urmată de Comerţul Internaţional şi de avansul ştiinţei Economice până la conceptele moderne de Marketing.
Astfel, computerele şi electronicele au fost inventate în Silicon Valley (SUA) dar nu pentru că în zona San Francisco ar fi plaje cu nisip mai bune la la Los Angeles sau Rio de Janeiro, dimpotrivă: ci datorită CLUSTER-ului de firme şi laboratoare din jurul Univeristatii Berkley. Ulterior, electronicele şi semiconductorii de top au fost miniaturizati şi fabricaţi în Japonia, Taiwan, Koreea de Sud, China P.R. s.a. Nisipul (siliciul) cel mai bun tot la Copacabana sau Ipanema (am avut norocul să ajung) din Rio de Janeiro, Brazilia, ar fi, dar nu asta contează!
Ciocolata cea mai bună o fac Belgia şi Elveţia, două ţări europene; deşi cacaua are ca lideri Ghana şi Cote d’Ivoire; am luat parte la o prezentare a unui ciocolatier belgian: a profitat de restricţiile de transport din pandemie că să îi înveţe şi pe africani de unde cumpără cacao, ce e aia ciocolată: nu ştiau, le era o păstaie acră.
Revenind, România NU TREBUIE să mai cadă în CAPCANA aceasta mentală cu ”Hai să prelucrăm materia primă”; avem supra-capacităţi de procesare pe anumite zone, încă de pe vremea SAPARD (2003-2007); cheia este să ai un client mulţumit – de fapt tot mai mulţi – să extinzi treptat baza de clienţi şi să extragi economii de scală din această extindere a bazei, în timp ce INOVEZI, păstrând CALITATEA (atenţie, a nu se fura la reţete!).
Aşa a reuşit Polonia şi nicidecum altfel. Companiile din Polonia şi strategiile lor de piaţă şi extindere regională demonstrează fără tăgadă acest lucru; listările pe Bursă din Varşovia şi psihologia de creştere a Bursei le ajută.
Ce cred eu că este nevoie? Idei de POLITICI PUBLICE dedicate pentru a accelera sectorul Agro-Food
Ce zic pe acest subiect manualele de Economie / Marketing / Finanţe?
În partea I a analizei preluasem şi prezentasem un tabel cu date INS care demonstrează fără tăgadă PROGRESUL fantastic al sectorului autohton de Agricultură şi Agro-Food de la aderarea la U.E.: de 12 ori cantitativ, de 9 ori în euro. Şi deflatat […] rezultă 609%; aşadar de x12 ori mai mare cantitativ şi de x6 ori în bani Euro deflatati.
În analiza care însoţea tabelul menţionat era şi un interviu cu un mare antreprenor local agro-food care susţinea că de la 3,3% din Exporturile ţării, sectorul ar fi ajuns azi (2024) la 13% - 14%; nimic mai fals, cifrele corecte sunt:
6,6 mld. euro / 93 mld. euro (Bunuri FOB) = 7,1%; 6,6 mld. euro / 132 mld. euro (Bunuri & Servicii) = 5,0% !
Şi totuşi, am găsit o ţară care a ajuns cu exporturile sectorului de Agricultură şi Alimente la >14% din Exporturi: 53,5 mld. euro / 364 mld. euro în 2024. Ghici cum se cheamă această ţară şi din ce regiune este? [ POLONIA ]
Problema la noi este – după cum demonstrasem cu cifre în Partea I - că CEREREA cantitativă şi mai ales calitativă a consumatorului / clientului din România a crescut încă mai repede decât Oferta sectorului performant de profil.
Dar, dacă companiile din România fac un efort şi se adaptează rapid noului nivel al clientului din România – educat deja şi de diversitatea cu care l-au obişnuit cele 9 mari lanţuri IKA (cu capital Vest European), că şi din mutiplele vacanţe în străinătate - TURISM în ţări cu tradiţie culinară de multe ori peste a noastră – avem o şansă să REPLICĂM drumul Poloniei. Antreprenorii autohtoni pot fi ajutaţi cu politici publice dedicate şi inteligente:
Cu italice ce a extras un model A.I. LLM din ce se discută îndeobşte la conferinţele noastre de profil. Sunt politici necesare, dar în mare parte ele există. E un ”drum bătătorit” şi a ajutat la rezultatul de azi. Dar nu e destul.
• Facilităţi fiscale pentru cooperative agricole şi clustere agroalimentare.
• Scheme de garantare a creditelor pentru fermele familiale şi IMM-uri din agro-food.
• Etichetare "Produs în România" + campanii de promovare pentru export (branding naţional agroalimentar).
Eu propun mai jos şi alte politici, care nu au fost utilizate până acum pe scară largă, şi care ar face diferenţa:
- Şcoli de afaceri / MBA / cursuri de Marketing & Branding & Finanţe Corporative pentru antreprenorii locali medii şi mari (separat mici / start-ups) pentru a-i învăţa ce sunt acelea economii de scală şi cum se obţin;
De ce? Deoarece în discursul public actual toţi vorbesc de SUBVENŢII şi nu pricep care este jocul legităţilor economice prin care România a pierdut deja două decenii în faţa Poloniei, plecând de la baze asemănătoare.
- Sprijin listare BVB & AeRO: ridică firmele antreprenorilor la nivel superior de transparenţă şi performanţă.
- Politici STICK & CARROT pentru a le fixa mental RELAŢIA biunivocă între REŢETE respectate / CALITATEA constanţa a produselor şi BRAND / Poziţionare superioară de preţ; sprijin certificare în cadrul schemelor U.E. de calitate: Produs Montan + IGP (indicaţie geografică protejată) + DOP (denumire origine protejată).
De ce stick & carrot? Pentru ca cei merituoşi să fie premiaţi (morcovul); cei ce trişează să fie penalizaţi (băţul).
Odată ce se strânge o MASĂ CRITICĂ de Antreprenori Agro-Food care respectă ce am scris mai sus, putem face şi noi aşa-numitul ”BRANDING NAŢIONAL agroalimentar” extras de modelul A.I. LLM; aş propune pe modelul:
- EATALY (Italia) ca exemplu poate fi un joc ”next level” pentru România
De ce după? …pentru că un ”Fabricat în România” în condiţiile culturii deficitare de azi ar fi un mare eşec!
CALITATE VERIFICATĂ: este nevoie din păcate de o veritabilă ”POLIŢIE a CALITĂŢIi” care să scoată rapid din piaţă pe cei ce pun steagul României şi inscripţii ”Fabricat în România” pe produse toxice sau falsuri
Am primit recent un cadou, o ciocolată de tip low-cost de raft ”magazin cu discount”; fiind (din păcate pentru mine) addicted de acest drog, zahărul (dulcele) şi separat pasionat de cafea şi ciocolată şi de stimulii aferenţi, am deschis-o. Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că e un produs NECOFNORM şi că gust (100% rânced) şi al reţetei (ulei de palmier ?!! în locul untului de cacao, deşi o lege a U.E. interzice să scrii pe aşa ceva ciocolată; ai voie doar ”tabletă cu cacao şi zahăr”). Şi şocul cel mai mare a fost când am văzut steagul ţării mele şi inscripţia ”Fabricat în România” pe acest produs neconform, să nu zic otrăvitor (deşi pentru copii poate fi)…
De asemenea, îmi amintesc şi un episod parţial pozitiv, care însă mi-a reconfirmat CÂT DE DEPARTE SUNTEM de o CULTURĂ GASTRONOMICĂ şi cultură de CLIENT EDUCAT: astfel, producătorii noştri pierd şansa de a evolua.
Am cumpărat un ”caşcaval maturat” şi cam la a 7-a sau 8-a achiziţie (devenise un obicei) nu era defel maturat; am dat e-mail companiei cu acţionariat românesc din nordul ţării, indicând lotul produsului neconform; mi-au răspuns, m-au sunat, mi-au promis că îmi înlocuiesc produsul neconform cumpărat; le-am spus că nu e nevoie, eu le-am dat Feedback pentru că ţin la dânşii şi să îşi îmbunătăţească pe viitor performanţa; mi-au spus că din păcate în istoria lor de 25-30 de ani e primul feedback de acest tip!
DEFICITUL major de materie prima autohtonă este în zona de procesare a CĂRNII de PORC (şi VITĂ, nu şi PUI)
CARNE: industria alimentară are în domeniul cărnii mai multe subsectoare:
AVICOLELE merg foarte bine la noi, avem câţiva jucători mari şi unii din ei au nişte marje de profit fabuloase (mai ales cel cu sediul în Albă Iulia: 20%), demonstrând că se poate face mare performanţă; la carnea de pasăre aşadar jucătorii interni acoperă deja >100% din consumul intern, deşi avem ceva importuri, însă în paralel exportăm net; totuşi, comparativ, Polonia a ajuns să exporte anual de 2 ori consumul intern la această categorie de carne!
Fabrici de tranşare sunt necesare în continuarea abatoarelor; deşi ZOOTEHNIA NON-AVICOLA este în suferinţă:
BOVINELE nu sunt rentabile, încă nu avem o tradiţie în bovinele de carne (avem pe lapte, dar şi acolo fermele rurale de subzistenţă nu au randamentul cerut pentru a se bate de la egal la egal cu fermele comerciale mari);
PORCINELE au fost decimate în ultimul deceniu de Pesta Porcină Africană şi de populismul politicienilor de la noi: au preferat distrugerea / afectarea marilor producători, cu capital autohton sau Danemarca (lideri mondiali în know-how pe porcine) sau gigantul Comtim (ex-Smithfield) cu capital China-SUA, totul pentru câteva voturi.
De ce fac această afirmaţie gravă? Anume pentru că de vreo 7-8 ani nu au interzis ferm creşterea comercială a porcinelor în curţile oamenilor (şi nu mă refer la procul tradiţional crescut pentru Crăciun de ţăranul simplu, ci la cei ce întreprind acte comerciale non-fiscalizate). Este uşor să dai vina mereu pe Mama-Natură, pe mistreţi !
Însă o parte bună din cele de sus nu fac parte din analiza Industriei Alimentare per se - în afara celor integraţi pe verticală cu Avicole - fiind vorba de CAEN 01 aparţinând Agriculturii primare / ramură Zootehnie; le-am amintit pentru că se tot discută în contradictoriu despre dependenţa procesatorilor de la noi de carnea de import.
MEZELĂRII – prelucrarea cărnii – cred că au foarte mult de lucrat la calitate; să reducă din chimicale, din E-uri şi să fie mai atenţi la nerespectarea reţetelor etichetate de către inginerii, tehnologii şi angajaţii lor: multe mezeluri de la noi sunt injectate cu apă şi cu celebrul potenţiator de gust ”UMAMI” - glutamatul de sodiu.
Avem pe de altă parte şi producători de MEZELURI cu REŢETE TRADIŢIONALE, unii excepţionali în calitate & gust; trebuie sprijiniţi să SCALEZE; ei nu pot merge pe filosofia ”preţ mic” şi în consecinţă au doar 2 metode: să educe consumatorul local că e mai bună calitatea decât cantitatea vs. preţul; să îşi găsească clienţi în exterior.
În finalul acestei lungi analize – şi mulţumesc cititorului care a ajuns aici! – sper ca discursul din sectorul de Agro-Food / Alimente al României să se schimbe: avem potenţial enorm, trebuie doar să (ne) eliminăm frânele, ca şi ochelarii de cal cu care vedem false probleme şi nu vedem oportunităţile reale din acest domeniu cu tradiţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
