Agenţia ucraineană de turism Join Up!, care s-a lansat anul trecut şi în Romania, a început să opereze chartere din Bucureşti spre Hurghada şi Sharm El Sheikh şi din Iaşi spre Sharm El Sheikh, estimând că 100.000 de turişti români vor petrece vacanţa în Egipt cu touroperatorul în acest an. De asemenea, începând din iunie, agenţia de turism va include şi destinaţii precum Turcia, Grecia, Tunisia şi Spania (Tenerife), astfel: Turcia din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Suceava şi Timişoara; Grecia din Bucureşti şi Cluj-Napoca; Tunisia din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara; Spania (Tenerife) din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţurile pentru pachetele către Egipt cu plecare pe 15 aprilie în hoteluri de 5 stele încep de la 1.302 euro. Acest preţ include: zbor, cazare la hotelul selectat, transfer la şi de la aeroport, ghid pentru transferuri, regim all inclusive, suport 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7 pentru turişti.

Programul agenţiei privind Egiptul a început în martie şi include următoarele rute: de la Bucureşti la Hurghada în fiecare duminică, din Bucureşti spre Sharm El Sheikh sâmbăta şi de la Iaşi la Sharm El Sheikh vinerea. Destinaţia este operată tot timpul anului. Sezonul de vară 2023 se încheie în septembrie, iar sezonul de iarnă începe în octombrie.

Egiptul este printre destinaţiile cheie ale agenţiei de turism Join UP! pe toate pieţele în care brandul este prezent. În 2019, un an record pentru piaţa turistică din Ucraina, conform datelor interne, 665.000 de turişti au călătorit în Egipt cu Join Up!, în timp ce touroperatorul asigura 65 de zboruri charter pe săptămână.

Compania estimează că 100.000 de turişti români vor călători în Egipt în acest an cu touroperatorul.

”Calculele noastre preliminare pentru destinaţia Egiptului în 2023 sunt 100.000 de turişti. Este primul nostru sezon în România. Popularitatea destinaţiei a crescut rapid în ultimii ani, de la 43.000 în perioada pre-covid 2019 la 147.500 în 2021, în conformitate cu statisticile OCDE”, a declarat Marius Surdu, CEO al Join Up! Romania, pentru News.ro.

Egiptul este cunoscut pentru infrastructura sa turistică dezvoltată, numeroase hoteluri fiind şi acum în construcţie.

„Este mai convenabil şi mai rentabil să cumpăraţi o vacanţă în Egipt de la un operator de turism decât pe cont propriu: operatorul de turism se ocupă de tot - un pachet de călătorie include zbor, hotel şi transfer la hotel. Şi preţurile oferite de operatorii de turism sunt mult mai bune decât atunci când rezervaţi pe cont propriu. Portofoliul Join UP! include hoteluri pentru adulţi, pentru familii cu copii, hoteluri pentru tineri cu cluburi de noapte, hoteluri cu parcuri proprii etc”, spune Marius Surdu, CEO al Join Up! Romania.

Turiştii pot practica sporturile acvatice, precum snorkeling sau scuba diving, staţiunile din Egipt fiind între cele mai cunoscute în întreaga lume pentru aceste sporturi. De asemenea, în Sharm El Sheikh pot fi achiziţionate excursii opţionale în safari, cu ATV-urile, dar turiştii pot încerca şi celebrele băi turceşti hammam.

”Recomandăm Egiptul ca destinaţie de călătorie de agrement nu doar celor care doresc să se relaxeze într-o staţiune hotelieră, ci şi turiştilor mai activi care doresc să descopere locuri noi şi să caute aventuri. Egiptul este o destinaţie sigură, puteţi explora ţara la preţuri convenabile şi în siguranţă şi să vă bucuraţi de diferite activităţi, cum ar fi vizitarea locurilor istorice, a piramidelor sau a celui mai mare muzeu în aer liber din lume”, spune Marius Surdu, CEO al Join Up! Romania.

Agenţia de turism are unul dintre cele mai largi portofolii de hoteluri exclusiviste de pe piaţă, multe dintre ele în Sharm El Sheikh şi câteva în Hurghada, majoritatea de cinci stele.

”Perioada cea mai potrivită pentru vizitarea Egiptului şi de a vă bucura de vremea caldă este între octombrie şi aprilie. Între decembrie-februarie sunt luni în care te poţi bucura de soare în timpul zilei, dar o jachetă uşoară şi un pulover pentru serile mai răcoroase vor fi foarte utile, deoarece se răceşte când soarele apune. Cu toate acestea, este posibil să călătoreşti în Egipt şi în sezonul de vară. Este vreme caldă şi uscată din mai până în septembrie, aşa că este plăcut şi în lunile de vară, mai ales pentru cei care iubesc vremea caldă. Cea mai călduroasă lună este iulie”, adaugă el.

Programul de vară al agenţiei de turism va include şi destinaţii precum Turcia, Grecia, Tunisia şi Spania (Tenerife). Acestea încep în iunie şi vor include următoarele rute:

-Turcia din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Suceava şi Timişoara

- Grecia din Bucureşti şi Cluj-Napoca

- Tunisia din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

- Spania (Tenerife) din Bucureşti

Compania Join UP! Romania a fost înfiinţată anul trecut. 

Join Up! LLC, un tour operator ucrainean, a fost înfiinţat în 2010. În 13 ani a devenit unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa turistică din Ucraina. Sediul central al touroperatorului este la Kiev.

Entităţile care împărtăşesc marca Join Up! şi SkyUp Airlines formează grupul de afaceri UPfamily. Începând cu 2022, reuneşte peste 1.500 de angajaţi în toate ţările în care operează.

Compania are peste 160 de contracte exclusive cu hoteluri populare şi reţele hoteliere, oferind spre vânzare peste 1.600 de hoteluri.

Join Up! Are reprezentanţe în Ucraina, Moldova, Kazahstan, Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania, urmând să acceseze în curând şi alte ţări europene. Compania a organizat vacanţe pentru peste 5,7 milioane de turişti. Reprezentanţa din România este condusă de Marius Surdu, CEO al Join UP! Romania care are peste 16 ani experienţă în industria de travel. anterior acesta a mai lucrat la Dertour Romania, Fibula Air Travel şi TUI Travel Center Romania.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.