UPDATE - Adunarea Creditorilor nu a aprobat vânzarea la licitaţie a şantierului Damen Mangalia / Ce spune lichidatorul judiciar

UPDATE - Adunarea Creditorilor nu a aprobat vânzarea la licitaţie a şantierului Damen Mangalia / Ce spune lichidatorul judiciar

Soarta Şantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, este incertă, după ce Adunarea Creditorilor nu a aprobat vineri vânzarea la licitaţie. Au fost respinse ambele puncte de pe ordinea de zi, vizând prezentarea şi aprobarea Raportului privind strategia de valorificare a „Şantierul Naval Mangalia”, precum şi instrucţiunile de desfăşurare a licitaţiei de vânzare. Lichidatorul judiciar CITR a transmis că obiectivul rămâne identificarea unei soluţii care să permită valorificarea activelor în condiţii competitive, menţinerea perspectivelor de continuare a activităţii acestei platforme.

Doar zece din cei 191 de creditori au fost prezenţi la Adunarea Creditorilor de vineri, suficient însă pentru a respinge propunerea de vânzare la licitaţie a Şantierului Naval Mangalia.

Dintre cei zece, opt (printre care ANAF sau sindicatul Navalistul) şi-au exprimat opţiunile în scris şi doar doi au participat fizic: Şantierul Naval 2 Mai SA şi Damen Holding B.V., ambele companii fiind reprezentate de avocaţi.

Deşi puţini, au fost suficienţi creditori pentru a îndeplini procedura legală: cvorumul legal era dat de participarea celor care deţin împreună cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor.

Prezenţa Damen Holding B.V. asigura, prin volumul de 69,5% din totalul datoriilor, legalitatea necesară.

Cum a decurs votul din Adunarea Creditorilor

Conform Procesului verbal al Şedinţei Adunării Creditorilor, întocmit de lichidatorul judiciar CITR filiala Constanţa, document consultat de News.ro, Adunarea Creditorilor nu a aprobat Raportul privind strategia de valorificare în bloc a activului funcţional "Şantierul Naval Mangalia", aflat în patrimoniul societăţii Damen Shipyards Mangalia SA.

Decizia a fost luată cu un procent de 99,5% din totalul creanţelor prezente cu drept de vot, creditorii care au votat împotrivă fiind Damen Holding B.V., sindicatul Navalistul şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Respins a fost şi al doilea punct, respectiv "Prezentarea şi aprobarea Regulamentului cuprinzând instrucţiunile de desfăşurare a licitaţiei de vânzare în bloc a activului funcţional "Şantierul Naval Mangalia", aflat în patrimoniul societăţii Damen Shipyards Mangalia SA.".

Regulamentul stabilea cadrul pentru valorificarea activului prin metoda licitaţiei publice, respectiv tipul licitaţiei, condiţiile de înscriere, participare şi adjudecare la licitaţie şi diferite instrucţiuni pentru ofertanţi, cum ar fi forma de prezentare a garanţiei pentru oferta transmisă.

Creditorii care au votat împotrivă au fost tot Damen Holding B.V., sindicatul Navalistul şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Procentul de respingere a fost tot de 99,5%.

Poziţia Sindicatului cu privire la vânzarea în bloc a activităţii şantierului Mangalia

"Sindicatul Liber "Navalistul" nu se opune, de principiu, valorificării în bloc a activului funcţional "Şantierul Naval Mangalia". Dimpotrivă, vânzarea în bloc este, în mod evident, preferabilă unei valorificări fragmentate, deoarece păstrează unitatea economică a şantierului, evită dezmembrarea infrastructurii şi creează premisa reluării activităţii de către un investitor industrial", au precizat reprezentanţii sindicatului Navalistul în punctul de vedere transmis lichidatorului înaintea Adunării Creditorilor, document consultat de news.ro.

Sindicatul aprecia că valorificarea separată a activelor ar produce, cel mai probabil, "o pierdere ireversibilă a caracterului funcţional al şantierului, ar reduce drastic şansele de reluare a activităţii navale la Mangalia şi ar transforma procedura de faliment într-o lichidare de patrimoniu fără perspectivă industrială. Din acest motiv, Sindicatul consideră că opţiunea vânzării în bloc poate fi susţinută, dar numai în măsura în care strategia şi regulamentul sunt completate cu garanţii minime privind păstrarea caracterului industrial al activului şi tratarea forţei de muncă specializate ca element relevant al valorificării".

Reprezentanţii salariaţilor solicitau însă completarea strategiei şi a regulamentului de valorificare, astfel încât Adunarea Creditorilor să aprobe o procedură de vânzare care maximizează real valoarea activului, nu doar preţul imediat de adjudecare.

Cereau necesitatea introducerii unei componente sociale şi operaţionale în strategia de valorificare

"Strategia propusă creditorilor tratează activul "Şantierul Naval Mangalia" ca ansamblu funcţional, dar nu conţine o secţiune reală dedicată forţei de muncă, salariaţilor, continuităţii operaţionale sau posibilităţii de reluare a activităţii de către adjudecatar cu personal calificat provenit din cadrul DSMa", motivau reprezentanţii sindicatului Navalistul.

În ceea ce priveşte ANAF, instituţia a susţinut vânzarea în bloc a şantierului, dar la valoarea de piaţă de 184 de milioane de euro, nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro.

CITR: Obiectivul rămâne identificarea unei soluţii care să permită valorificarea activelor în condiţii competitive, menţinerea perspectivelor de continuare a activităţii acestei platforme

"Planul de valorificare a activelor Şantierului Naval Mangalia, propus de CITR în calitate de lichidator judiciar al societăţii, a fost respins de creditori în cadrul şedinţei desfăşurate astăzi. În conformitate cu decizia Tribunalului Constanţa din data de 28 mai 2025, prin care a fost dispusă intrarea în faliment şi demararea procedurii de lichidare a Şantierului Naval Mangalia, procesul de valorificare a activelor societăţii se desfăşoară în cadrul legal aplicabil procedurii. În acest context, planul propus de CITR, în calitate de lichidator judiciar al societăţii, a vizat exclusiv modalitatea de valorificare a activelor Şantierului Naval Mangalia. În perioada următoare, CITR va face paşii necesari pentru continuarea procedurii, în conformitate cu cadrul legal aplicabil", anunţă CITR.
Potrivit CITR, obiectivul rămâne identificarea unei soluţii care să permită valorificarea activelor în condiţii competitive, menţinerea perspectivelor de continuare a activităţii acestei platforme industriale strategice, derularea procedurii în mod transparent şi legal, şi minimizarea impactului asupra angajaţilor şi comunităţii locale din Mangalia.
CITR precizează că va continua să colaboreze cu toate instituţiile implicate şi să comunice public, în mod transparent, fiecare etapă relevantă a procedurii.

191 de instituţii şi companii au de recuperat două miliarde de lei de la şantierul naval Damen Mangalia.

Cei mai mulţi bani (1,7 miliarde lei) îi are de recuperat compania mamă - Damen şi diferitele ei subsidiare.

Conform rapoartelor consultate de News.ro, ele totalizează 85% din datoriile care se ridică la aproape 2 miliarde de lei.

Astfel,

  • Damen Holding BV reclamă că are de recuperat 744 milioane lei;
  • Damen Shipyards Gorinchem BV - 306,4 milioane lei;
  • Damen Workforce Romania SRL - 52 de milioane de lei;
  • Damen Offshore & Specialized Vessels Bv - 22,3 milioane lei;
  • Damen Global Support BV - 16,5 milioane lei;
  • Şantierul Naval Damen Galaţi - 11,5 milioane lei.

În comparaţie cu revendicările concernului, restul cererilor sunt modeste. Printre cele mai mari se numără solicitările făcute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) - 26 milioane de lei ori Muehlhan SRL - 21 milioane de lei. Sindicatul Navalistul este înscris cu puţin peste 4 milioane de lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră