Oricui i se poate întâmpla să uite de ceva important, deşi iniţial părea imposibil să se întâmple aşa ceva. Şi totuşi, se poate întâmpla – cu atât mai mult într-un mediu de viaţă stresant, în care multitaskingul este la ordinea zilei. Dacă nu este vorba decât de ceva izolat poate fi motiv de amuzament. Însă, în unele cazuri, uitarea şi lipsa de atenţie pot deveni un nou mod de a fi.
Când ar trebui să alerteze astfel de episoade şi în ce condiţii ar trebui să determine o vizită pentru o evaluare de specialitate, ne-a spus dr. Melina Iordache, medic specialist psihiatrie-psihoterapie în cadrul Centrului de Psihiatrie şi Psihoterapie MindCare Constanţa.
Să uiţi de aniversarea cuiva important din viaţa ta sau să laşi cheile în broasca de la uşa casei sunt accidente ale memoriei sau ale atenţiei care se pot întâmpla oricui în anumite condiţii de viaţă. Astfel de derapaje pot apărea atunci când se produc perturbări ale mecanismelor neurobiologice de la nivelul creierului şi nu sunt asociate neapărat unei afectări propriu-zise, definitive a funcţiilor cognitive. De exemplu, în unele cazuri, uitarea episodică, poate apărea în contextul unei epuizări profesionale sau după o perioadă de deprivare de somn. Partea bună este că uitarea poate fi considerată de moment în astfel de cazuri, pentru că poate fi reversibilă. De asemenea, o uitare temporară se poate instala în urma intoxicaţiei cu alcool. Similar, în demenţa alcoolică, poate fi afectată memoria. Însă dacă cei în cauză opresc consumul de alcool în primele stadii ale dependenţei, procesul poate deveni reversibil.
„Uitarea este un proces normal pentru creier. Se poate întâmpla şi în condiţii de stres sau de oboseală. Însă dacă îţi aminteşti la scurt timp de programarea de care ai uitat sau dacă îţi cauţi cheile şi le găseşti, eşti într-o zonă de funcţionare normală. Uitarea devine semnal de alarmă când nu mai ştii data exactă, ziua săptămânii sau anotimpul, când îţi găseşti cheile în frigider, când pui de mai multe ori aceeaşi întrebare în aceeaşi conversaţie.
Dacă cineva este îngrijorat, este important să-şi poată răspunde la aceste întrebări: <<Cât de des am uitat de o aniversare sau de o programare?>>; <<Cât de des îmi pierd cheile şi unde le găsesc? >>; <<Cât de des am uitat să-mi plătesc facturile?>>.”, a precizat dr. Melina Iordache.
Indicii subtile ale unui declin precoce
Există nuanţe fine în procesele de uitare şi de lipsă a atenţiei care fac diferenţa între un proces de autoapărare a unui creier suprasolicitat ori, poate, aflat „pe pilot automat” şi un fenomen de regres patologic, progresiv al funcţiilor ce ţin de cogniţie: memorie, atenţie, concentrare, raţionament. De exemplu, demenţa de tip Alzheimer sunt asociate, de obicei, cu un declin cognitiv care apare insidios şi se dezvoltă progresiv. În schimb, alte demenţe, precum cele frontotemporale sau vasculare, pot avea o evoluţie abruptă ori ondulatorie ( n. r. – cu perioade de ameliorare a stării persoanei în cauză).
„Printre semnele subtile care indică un declin cognitiv precoce se numără dificultăţile de navigare spaţială, adică pierderea capacităţii de a te raporta la mediul înconjurător şi de a estima corect distanţe sau direcţii. Persoana în cauză poate fi dezorientată în locuri familiare sau pe trasee cunoscute. De asemenea, poate fi afectată atenţia dual task, în sensul că nu se pot efectua două sarcini simultan – de exemplu, persoana se opreşte din mers când vorbeşte. Se pot face erori în planificarea şi în executarea sarcinilor (de exemplu, în gestionarea banilor şi cumpărăturilor, în planificarea meselor sau în urmarea reţetelor, în punerea în aplicare a măsurilor de igienă şi de organizare a casei). Nu în ultimul rând, persoana are dificultăţi în găsirea şi folosirea cuvintelor potrivite în conversaţie sau în înţelegerea unor mesaje complexe”, a explicat medicul psihiatru.
Un prim episod depresiv tardiv, un semnal de alarmă
În cazul persoanelor în vârstă, cei din familie sesizează, de obicei, „ciudăţeniile” de comportament ale persoanei – mai ales dacă persoana în cauză nu este conştientă de situaţie – şi solicită o consultaţie de specialitate. „Afectarea atenţiei, memoriei şi învăţării, gândirii, limbajului, funcţiei executive, funcţiei motorii şi cogniţiei sociale, fiecare dintre acestea poate fi asociată cu un declin cognitiv. Acestea pot apărea în cazul diferitelor tipuri de demenţă.
Evaluarea unui pacient cu declin cognitiv implică discuţia cu pacientul şi cu familia acestuia şi clarificarea evoluţiei în timp a simptomelor”, a explicat medicul psihiatru.
Destule persoane ajung în cabinetul medicului psihiatru şi în urma unor simptome care, aparent, nu au legătură cu o posibilă afectare din punct de vedere cognitiv. „Se întâmplă ca pacienţii să ajungă la consultaţie pentru alte motive, cum ar fi tulburările de somn, tulburările de comportament, poate din cauza iritabilitatii sau depresiei, şi să fie necesară evaluarea declinului cognitiv.
Apariţia tardivă (n. r. – la vârsta a treia) a unui prim episod depresiv la un pacient fără antecedente este un semnal de alarmă important în ceea ce priveşte declinul cognitiv. De asemenea, apatia, lipsa de energie şi de interes pentru activităţile zilnice sunt semne ale unui declin cognitiv precoce”, a explicat dr. Iordache.
Conştientizare precoce şi păstrarea autonomiei personale
Înţelegerea diferenţei dintre schimbările de comportament care apar în mod firesc odată cu vârsta şi felul cum poate impacta depresia sau demenţa viaţa unei persoane este esenţială pentru a lua măsurile adaptative în timp util.
„În tulburarea cognitivă uşoară, pacientul sesizează că se confruntă cu pierderi de memorie, testele cognitive obiectivează deficitul cognitiv, insa funcţionarea pacientului este aproape normală, fiindcă el compensează prin surplus de informare, cu ajutorul listelor de sarcini sau prin rutina de lucru.
În demenţe, debutul pierderilor cognitive este insidios şi progresiv, fiind afectate limbajul şi comportamentul, precum şi capacitatea de a recunoaşte obiecte sau persoane, iar pacientul îşi pierde autonomia personală. Conştientizarea este redusă, familia fiind cea care observă schimbările de comportament. În funcţie de severitate, există mai multe stadii ale bolii: uşoară, moderată, severă”, a precizat dr. Melina Iordache.
La persoanele în vârstă, există câteva diferenţe importante şi în felul cum se manifestă o demenţă în comparaţie cu o depresie.
„Există deficite cognitive în depresie care pot semăna cu demenţa, însă cu câteva diferenţe. În depresie, putem identifica debutul simptomelor, pacientul este cel care conştientizează deficitul – el spune frecvent <<nu ştiu>>, dispoziţia este depresivă şi este reversibilă sub tratament. În demenţe, în schimb, persoana în cauză, nu-şi conştientizează deficitele cognitive, iar starea de apatie nu este reversibilă sub tratament. De asemenea, trebuie subliniat că deşi depresia poate fi o comorbiditate în demenţă, nu există o legătură de cauzalitate”, a explicat medicul psihiatru.
Examen psihiatric complet şi investigaţii neuroimagistice
Declinul funcţiilor cognitive poate fi temporar şi reversibil (dacă sunt luate măsuri pentru reducerea daunelor produse la nivelul circuitelor neuronale din creier) şi definitiv şi ireversibil (dacă este asociat unor afecţiuni precum demenţele). Este important să reţinem şi că o schimbare în scurt timp a felului de a fi şi de a se purta a unui părinte, de exemplu, reprezintă o suspiciune ridicată de afecţiune cerebrală.
„La persoanele cu suspiciune de declin cognitiv, sunt evaluate orientarea temporală şi spaţială, atenţia, memoria, capacitatea de învăţare, capacitatea de efectuare a calculelor mentale, fluenţa verbală, funcţiile vizualo-spaţiale, funcţiile executive. Este nevoie de un examen psihiatric complet pentru a decela si alte simptome şi comportamente prezente în primele stadii evolutive, incluzând depresia, anxietatea, stările confuzionale, iritabilitatea”, a spus dr. Melina Iordache.
De asemenea, este analizat istoricul medical al pacientului, pentru a exclude acele condiţii medicale generale care pot da simptome similare (tumori, hipotiroidism, deficit de vitamina B12 sau de acid folic, anemii severe, consum de substanţe). Pentru stabilirea diagnosticului este nevoie şi de o examinare neurologică şi de investigaţii neuroimagistice (CT/RMN).
Îmbătrânirea nu implică automat un declin cognitiv semnificativ
Deteriorarea funcţiilor cognitive odată cu trecerea anilor nu este un dat, ci, în mare măsură, rezultatul unor alegeri care ţin de stilul de viaţă care se suprapun peste vulnerabilitatea genetică. În prezent, medicina pune la dispoziţie tot felul de instrumente de testare genetică. De asemenea, există posibilitatea măsurării factorului neurotrofic derivat din creier (BDNF, adică Brain-Derived Neurotrophic Factor), o analiză care se poate dovedi valoroasă în investigarea stării de sănătate a creierului.
Aşadar, nu este obligatoriu să ne pierdem agerimea minţii odată cu vârsta, dacă avem grijă de creierul nostru aşa cum am avea grijă de un muşchi.
„În îmbătrânirea fiziologică, pot fi uitate unele lucruri minore, însă capacitatea de învăţare este păstrată, deşi este mai lentă, iar funcţionarea socială, familială şi în viaţa de zi cu zi rămân intacte.
Declinul cognitiv nu este ceva natural. Îl putem preveni şi chiar avem o responsabilitate în această privinţă. Pentru aceasta este nevoie de măsuri pentru stimularea creierului, de exerciţii fizice, de managementul tensiunii arteriale, de un somn de calitate, de gestionarea stresului, de o dietă adecvată etc.”, a mai spus dr. Melina Iordache, medic specialist psihiatrie-psihoterapie în cadrul Centrului de Psihiatrie şi Psihoterapie MindCare Constanţa.
Nu în ultimul rând, crearea unor contexte de socializare pentru combaterea singurătăţii este un mijloc important pentru prevenirea tulburărilor ce ţin de sănătatea mintală şi pentru creşterea calităţii vieţii şi longevităţii.
(Articol susşinut de MedLife)
Medikatv.ro
