Cea de-a doua aeronavă Boeing 737-800 NG achiziţionată de compania de stat Tarom va ateriza pe Aeroportul Băneasa miercuri, 31 mai, în jurul orei 11:00, au declarat marţi surse oficiale, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La începutul acestei luni, Ministerul Transporturilor a anunţat că Tarom a semnat contractul de achiziţie prin leasing a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, având o configuraţie de 189 de locuri.

Primul aparat a intrat săptămâna trecută în flota Tarom.

Cele două noi avioane Boeing sunt preluate în leasing pe 10 ani de la proprietarul avioanelor, compania Air Lease, după ce linia aeriană Pegasus Airlines, care le-a cumpărat, ar fi renunţat la ele, potrivit reprezentanţilor Tarom.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat săptămâna trecută, cu ocazia ceremoniei intrării primului avion nou Boeing, că alte două avioane de lung-curier vor intra în acest an în flota Tarom pentru destinaţii către China şi Statele Unite.

Compania Tarom a pierdut anul trecut poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România, fiind depăşită de Blue Air.

Tarom a terminat şi anul trecut pe pierdere, în contextul în care au fost retrase două avioane din flotă şi au existat persoane care au sabotat compania atât din interior, cât şi din exterior, a declarat miercurea trecută directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu.

Anul trecut a fost al nouălea consecutiv pe pierdere pentru Tarom. În 2015, pierderile au fost de 27,4 milioane lei, iar numărul angajaţilor era, la finalul anului, de 1.880. Ultimul an cu profit pentru Tarom a fost 2007.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.