Zeci de organizaţii neguvernamentale cer într-o scrisoare deschisă adresată ministrului de Interne, Lucian Nicolae Bode, şi inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Benone-Marian Matei, o anchetă transparentă în cazul jurnaliştilor şi activistului de mediu agresaţi joi în zona Vatra Dornei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţiile semnatare, membre ale grupului „ONG-uri pentru cetăţean”, solicită ministrului de Interne şi conducerii Inspectoratului General de Poliţie să asigure cu celeritate şi transparenţă desfăşurarea unei anchete în cazul jurnalistului Mihai Dragolea, a regizorului Radu Constantin Mocanu şi a activistului de mediu Tiberiu Boşutar, agresaţi de un grup de persoane pe când filmau în zona Vatra Dornei.

„Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, activistul de mediu şi cei doi jurnalişti au ajuns la spital în timp ce documentau fenomenul tăierilor ilegale de păduri. Informaţiile publice referitoare la starea de sănătate a celor trei persoane, precum şi informaţiile venite direct de la una dintre victime confirmă că acest atac este unul extrem de grav şi, deci, în opinia noastră, incidentul trebuie să fie investigat cu seriozitate de către autorităţile române”.

De-a lungul anilor, este precizat în scrisoare, organizaţiile de mediu au atras atenţia, în mod repetat, că activiştii de mediu şi silvicultorii îşi riscă viaţa în activitatea lor de protecţie a mediului şi de conservare a mediului natural. De asemenea, în ultimii ani mai mulţi jurnalişti au fost agresaţi în timp ce documentau tăierile ilegale de păduri. În 2019, Greenpeace România şi Agent Green estimau că mai mult de 600 de persoane au fost, de-a lungul timpului, rănite, iar 6 dintre ele au murit în urma acestor violenţe. „Considerăm că ne aflăm în zona unei probleme sistemice care pune în pericol vieţile unor persoane care protejează chiar interesele statului român”.

„Faptul că în incidentul violent din zona Vatra Dornei au fost agresaţi, alături de activistul de mediu Tiberiu Boşutar, şi doi jurnalişti, Mihai Dragolea şi Radu Constantin Mocanu, arată că că însăşi libertatea presei este pusă în grav pericol de fenomenul tăierilor ilegale de păduri. Jurnaliştii au fost spitalizaţi, iar echipamentele de filmare au fost distruse, fapt inacceptabil într-un stat de drept”.

Organizaţiile semnalează că acest incident nu reprezintă un simplu derapaj, ci „se alătură unui şir lung de evenimente grave, care pun în pericol spaţiul civic, libertatea presei şi care conduc la încurajarea fenomenului tăierilor ilegale. Solicităm protecţia persoanelor victime ale acestui eveniment şi anchetarea acestui caz în regim de urgenţă. Considerăm că acest tip de atacuri care, uneori, se soldează chiar cu pierderi de vieţi omeneşti, denotă incapacitatea statului de a lua măsuri în combaterea fenomenului de tăieri ilegale şi, mai grav, denotă eşecul autorităţilor statului român în mandatul esenţial de protejare a vieţii cetăţenilor”.

Scrisoarea deschisă este semnată de ActiveWatch, Greenpeace România, Asociaţia Miliţia Spirituală, Asociaţia Respiro – Human Rights Research Centre, Asociaţia MozaiQ LGBT, Atlatszo Erdely/ Transilvania Transparentă, Funky Citizens, Centrul FILIA, Centrul pentru Inovare Publică, Expert Forum (EFOR), CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, FDSC - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, PATRIR - Peace Action, Training and Research Institute of Romania. Susţine acest demers Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale - FONSS  - care cuprinde 44 ONG-uri din domeniul social.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.