„Varsity Blues”, cea mai mare înşelătorie privind admiterea la universităţi americane, va fi subiect al unei cărţi ce urmează să fie adaptată în serial de Annapurna Television, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a anunţat marţi că a negociat drepturile pentru o viitoare carte şi plănuieşte să o adapteze pentru televiziune.

Annapurna Television a transmis că „Accepted” este scrisă de reporterii Melissa Korn şi Jen Levitz de la Wall Street Journal.

Serialul va fi scris de D.V. DeVincentis, unul dintre scenariştii „American Crime Story: The People Vs O.J. Simpson”, dramatizare premiată cu Emmy.

Deocamdată nu au fost anunţate distribuţia şi nici o dată de lansare.

Cincizeci de persoane au fost arestate la începutul acestui an pentru că au dat mită ca să îşi înscrie copiii la universităţi americane de elită. Între ele, actriţele Felicity Huffman şi Lori Loughlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.