Un "tabel cronologic şi genealogic al regilor Franţei", pergament editat în octombrie 1520 de librarul Galliot du Pré şi din care nu au rămas decât două exemplare, va fi vândut la licitaţie, luni, la Drouot de către casa Copages, anunţă AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imprimat de Pierre Vidoue, ruloul de 2,70 de metri prezintă, înr-o compoziţie şi o grafie de mare calitate, "genealogia regilor Franţei care au domnit de când francezii au trăit pe râul Sena până la regele François, primul cu acest nume".

Pergamentul a fost estimat între 13.000 şi 20.000 de euro. 

Ruloul propune şi o cronologie a papilor, de la Saint-Pierre la Léon al X-lea, şi a împăraţilor Iulius Cezar şi Carol Quintul. 

Conservat într-o colecţie familială, este în mare parte în stare bună în ciuda câtorva deşirări şi pete şi este prevăzut cu certificat de export. 

Patru exemplare din această "cronologie" au fost documentate: unul dintre ele a ars în incendiul de la Tuileries, un altul este păstrat la Bnf, şi al treilea se află "pe piaţă".  

Gallliot du Pré a fost unul dintre librarii parizieni care a imprimat cel mai mare număr de lucrări în timpul său şi unul dintre primii care a obţinut un "privilegiu regal", autorizaţie exclusivă de a imprima lucrări care protejau imprimanta împotriva falsurilor. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.