Museum of Dogs/ Muzeul Câinelui va fi deschis, luna viitoare, în cartierul Manhattan din New York, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O asociaţia americană a început, în urmă cu mai mulţi ani, un demers prin care a adunat opere de artă dedicate câinilor.

Mutată din Missouri acum 30 de ani, expoziţia originală va reveni la New York, obiectivul fiind de a deschide primul Muzeu al Câinelui din "Big Apple". 

Labradori, ogari, canişi vor fi expuşi aici. American Kennel Club va expune în acest spaţiu, situat în Park Avenue 101, dispuse pe două etaje numeroase picturi, acuarele şi sculpturi. Obiecte decorative, figurine din porţelan şi afişe de film vor fi de asemenea expuse. 

O altă parte a galeriei o va constitui interactivitatea. Astfel, publicul va avea ocazia prin intermediul standului "Find Your Match" să descopere ce rasă de câine îi corespunde cel mai bine, graţie unei fotografii realizate pe loc. 

O aplicaţie a fost totodată creată cu această ocazie pentru ca cei mici să-l urmărească pe "Arty", ghidul expoziţiei, care este, evident, un câine. 

"Acest muzeu este o odă adusă celui mai bun prieten al omului şi suntem încântaţi să prezentăm aceste opere şi această expoziţie din nou publicului", a declarat pentru USA Today Alan Fausel, director executiv al muzeului. 

În Europa, Dackelmuseum din Bavaria este dedicat câinilor teckel, cu corp lung şi picioare scurte. La Amsterdam, colecţionarii au preferat pisicile, pentru care au deschis Kattenkabinet, care adună, în aceeaşi manieră, opere de artă de tot felul care le reprezintă. 

Muzeul Câinelui va fi deschis publicului din 8 februarie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.